Nu puteti sa cititi un blog daca n-are titlu?

Cuvintele mele vor imputi vesnic analele poporului nostru!

2009-08-23T21:26:00.002+03:00

Ieri a fost o zi senina. Muzica ma gadila de la tample pana-n talpi. Lenea ma freca usor pe burtica, determinandu-ma sa torc in mod involuntar. Viata se tavaleste uneori pe ambele parti, ca un soricel cu codita agatata intr-o gheara de pisica.

OK, adevarul e ca ma plictiseam si nu mi-e rusine s-o recunosc.

Am frecventat o groaza (da, groaza e cuvantul potrivit!) de site-uri pentru a-mi spala sila starii de prea bine. Am citit confesiunile sufletelor inocente de prin diverse reviste de pe internet pentru pustoaice care se intreaba daca pot ramane insarcinate dupa o masturbare sanatoasa cu dusul si pusti care plang pentru ca nu stiu in care gaura trebuie sa sufle ca sa-si umfle papusa gonflabila achizitionata dupa spargerea tuturor borcanelelor cu economii si porcusorilor aurii.

Am citit conversatii de mess, blesteme, confesiuni si fantezii sexuale. Si tot nu mi-a ajuns!

Stiam ca nu pot evita momentul la nesfarsit. Stiam ca ziua cea mare sosise. Stiam ca era vremea pentru... (ta da dam dum dum!! *drum rolls**pogo**auch! #@#69%#@!@ &! ahem* ta dum dum da dam!!) forumul crestin ortodox de pe site-ul cu acelasi nume.

De fapt, hai, ca va dau si linkul exact: http://www.crestinortodox.ro/forum/ . Sunt darnica si milostiva din fire.

Sunt... Eva_din_Eden...

Citat:

În prealabil postat de ANDREEA1987 :

":)Exorcismul un pacat sau nu?Probabil da,probabil nu....dar daca BISERICA la acceptat eu cred ca nu!Si referitor la un mesaj anterior al unui membu al forum-ului,oameni posedati,nu sunt oameni bolnavi,si nu sunt oamneni care au nevoie de medici,sau de un sanatoriu,sunt oameni care au nevoie de ajutor religios,de ingrijire preoteasca pt ca asta nu e o boala,e doar o incercare de la Dumnezeu!!(daca ma insel va rog din suflet sa ma corecta-ti):)"

Raspuns de catre Eva_din_Eden:

TE INSELI, puiule...si te corectez DIN SUFLET.

Da, exorcismul e un pacat cand persoana posedata de diavol/iubita/ma-sa/ala mic si niegru de respira greu care era ta-su/etc. nu vrea sa fie deposedata. Unora le place sa umble cu diavolu'-n cur, altora cu matza-n sac... pe cand unii se multumesc sa plimbe ursu'. E simplu. Cand intervii in viata unui om incercand sa i-o scoti pe ma-sa din funduletz cand lui de fapt ii face placere sa umble cu ea pe strada asa... il superi. Si, vezi tu, sa superi o fiinta care n-are nicio treaba cu viata ta = PACAT !!!!!!! Daaaaar... nu aici vroiam eu s-ajung. Ideea e ca esti agramata, analfabeta... probabil proasta. Si ai cerut sa fii corectata, asa c-o sa te "corect-ez", din suflet:
1. "probabil da, probabil nu" - IMPOSIBIL din punct de vedere logic, decat daca o zic eu.
2. BISERICA la acceptat - BISERICA l-a acceptat, pe el exorcismu', fa, ca "la"-u' tau nu indica directia... nu trimiti biserica la produs, la acceptat, la banca de sperma, etc. intelegi puiule?
3. "Si referitor"- NICIODATA, da' NICIODATA sa nu incepi propozitia cu "si". O sa ajungi in iad.
4. "oamneni", "ajutor religios" - nu exista.
5. "corecta-ti" - se scrie CORECTATI pt numele exorcizatului suprem!!!!!!! M-ai infuriat. Pt asta meriti sa te parjolesti un pic pe gratar, la foc mediu.

Pusi dulce si sper sa ne imprietenim. Ai grija de tine. :)

Citat:

În prealabil postat de 7th_Brigade_TzHL

"In zilele noastre, asistam la o artificializare a multor lucruri. Artificialul are in contextul in care este vorba de nasterea unui copil consecinte nebanuite.

Daca ne gandim la un baraj, la lucrari de irigatie etc, lucrurile astea sunt artificiale dar sunt de o complexitate mica ca numar de parametrii ce intervin. Nu tot asa este nasterea unui copil. Copilul acela care vine in pantecele unei mame (foste femei) care a facut terapii in valuri cu testosteron in trecut credeti ca va fi normal? Tare ma tem ca Dumnezeu se mira da cat de simplist pot vedea uneori oamenii lucrurile.. Miile de parametrii care asigura echilibrul psihic, fizic au fost in asha masura dereglati incat ceea ce va rezulta nu va fi altceva decat un experiment...

Noi nu avem voie sa facem experimente in ceea ce priveste un copil. Daca este vorba de plante acolo mai merge, dar un copil nu este voie sa fie lasat in mana unor doctori Mengele moderni. Nu este vorba de salvarea unei vieti, ci doar de un experiment de dragul experimentului... Asta vad aici..."

Raspuns de catre Eva_din_Eden:

Explica-mi, te rog... De ce?!

De ce ne grabim sa judecam fara sa fim noi in locul bietului barbat gravid?! De ce ne pripim sa tragem concluzii, in loc sa ne gandim cum sa ajutam, cum sa invatam sa iubim si noul ? Credeti ca Dumnezeu ne-ar permite sa creem daca n-ar vrea s-o facem? N-aveti incredere in el ? Nu credeti ca e destul de puternic incat sa ne traga o scatoalca peste ceafa cand nu-i convine ceva?

Dar... nu aici am vrut sa ajung. Ideea e alta...si anume:

Omule... de ce dracu' "daca este vorba de plante acolo mai merge" ????!!!!! DE CE?! DOAR PENTRU CA SUNT PLANTE? CREZI CA ELE NU AU SUFLET? CREZI CA ELE NU AJUNG IN RAI SAU IN IAD IN FUNCTIE DE CUM SE COMPORTA, DE CAT DIOXID DE CARBON PAPA, CAT OXIGEN NE DAU, IN FUNCTIE DE CE GANDESC ????!!!! DOAR PT CA NU POT VORBI, TI SE PARE CINSTIT SA LE ELIMINI ASA...?! Adica nu e pacat sa-mi bag un cactus in fund, dar daca mi-as introduce un copil ati sari toti in sus,nu ?! Esti o fiinta perversa si bolnava psihic.. murdara de-a dreptul! Sa-ti fie rusine ca ai gandit asa...

Citat:

În prealabil postat de lore86 :

"draga mea, inteleg dragostea ta pt animale.ce pot sa-ti spun e ca animalele nu au suflet, nu au un rai al lor.nicaieri in scrierile patristice nu am intalnit acest lucru.daca pisica aia a murit, asta e. trebuie sa te resemnezi. incearca ca dragostea ta fata de animale sa nu depaseasca dragostea fata de oameni.animalel au fost create sa fie de folos omului, iar omul are datoria sa le ingrijeasca. bioetica crestina trateaza probleme referitoare doar la om, nu si la animale."

Raspuns de catre Eva_din_Eden:

scumpo...

Cum poti sa ii spui cu certitudine TU, in calitate de simpla fiintza (din cate am inteles nu esti chiar Iisus), unei alte fiintze... ca exista fiintze care n-au suflet ?! Le-ai cautat tu prin gaoaze de suflet si nu l-ai gasit? Cum ai ajuns la concluzia asta inteleapta?
Tot ce e viu traieste. Are viata. Tot ce are viata are si suflet! Pana si mucul ala pe care-l faci tu biluta si-l intinzi pe degetelul aratator spre o biata pisica, e plin de viata, e parte din tine. Dar tu esti oarba la el. Nu il poti vedea zambind, nu ii vezi stralucirea de neon... el e plin de microorganisme care-ti fac cu labutzele lor triste tot felul de semne, dar tu nici macar nu privesti.. Si uite cum viata trece pe langa tine... De-aia esti singura si nefericita! De-aia nu te iubeste nimeni! Cum sa te iubeasca daca tu nu iti poti iubi nici macar mucii?! Tu nu iti apreciezi mucii, smegma si spiralele maro la adevarata lor valoare! Pentru ca tu esti convinsa ca ele n-au suflet...si cand colo... abunda de viata, de creatie. Sunt creatia ta, iar tu esti creatia lui Dumnezeu... in consecinta si ele apartin tot de El. Cum sa n-aiba suflet?! N-are oare mucul acela mic si verde si el suflare divina ?! Egoisto! Spurcato.

Citat:

În prealabil postat de sophia:

"@Mai Cristi, asa este cum spui, dar tocmai aici este problema.
Vrea cineva sa aiba aceste vise? Nu vrea!!!
Ele pornesc de la ceva si asta ne intrebam de fapt cu totii.
De la ce pornesc visele (in general, nu numai cele erotice), ce ne spun si cum putem sa rezolvam acele problem, pacate sau nu?

Cateodata am impresia ca vorbim cu totii aceeasi chestie, dar total paralel si nu ajungem la nici un rezultat concret (si corect)."

Raspuns de catre Eva_din_Eden:

Eu vreau!

Draga mea Sophia...
Eu vreau sa am vise erotice! Cat mai multe! De fiecare data cand visez ca molestez un copilutz orfan sau ca ma masturbez cu o pisica sau un caine vagabond ca sa le fur mancarea... ma trezesc uda, transpirata, insa mult mai multumita de mine. Si stii de ce? Pentru ca imediat dup'aia, pana nu mi se racesc sudorile... fug ca oarba in strada si hranesc toti cainii si pisicile care-mi ies in cale, donez haine orfanilor... si cumpar marijuana copiilor saraci. Fac lumea un loc mai bun dupa fiecare vis pervers. Ma simt murdara, si-am un zambet parsiv pe buze... dar toate astea ma fac darnica si milostiva.
Una dintre zilele cele mai norocoase ale orfanilor a fost cea in care am visat c-am mangaiat o gaina pe penele dintre ochi cu un ciocan, apoi i-am introdus vreo 4 oua de lemn in fund urland "sa te vad daca mai cotcodacesti la 3 dimineatza cand le scoti !". Desigur, a cotcodacit si-am facut dragoste pana a inceput sa cante cocosul. M-am trezit buimaca. In iarna aceea, Fanel, copilul strazii, a primit prima lui geaca, iar Ghitza a avut pt prima data pantofiori fara sa fie nevoit sa faca sex oral nimanui ca sa ii poata incalta. Am fost tare mandra de mine, in pofida acelor vise, care cred c-au venit la mine doar pt a face un bine... pt a contribui intr-un fel la... omenire. Ce conteaza ce visam, cat timp suntem... oameni ?

Post nou de catre Eva_din_Eden:

pana nu uit...

Am visat intr-o noapte ca aveam un penis imens si in varful sau era un purec. Si nu ma manca deloc. Nu imi venea sa ma scarpin. Pur si simplu statea acolo si ma privea cu niste ochi imensi si tristi. Aproape ca plangea in varful penisului meu... iar eu ma tot intrebam "cum sa ajung pana acolo, sa-l pleznesc?".

Am incercat sa interpretez visul acesta conform unui "dictionar de vise" unde ne explica pe-ndelete ce simbolizeaza fiecare element. Din pacate nu am gasit nicaieri cuvantul "penis", ci doar "pendula", care inseamna "semn rau, caci vor veni zile pline de oboseala". Am intalnit "purici" -"daca te pisca, e bine, inseamna bogatie; daca prinzi, inseamna alergatura, griji" si "extaz" (deoarece recunosc ca eram intr-un fel extaziata de faptul ca purecul mi s-a asezat tocmai mie pe penis) - "Cand visati si aveti un sentiment de extaz aceasta indica o perioada de fericire personala sub forma unei fericiri in oameni, prieteni sau familie. Daca visul este deranjant si inca simti putin extaz in el atunci este posibil sa simtiti tristete din cauza unei povesti de dragoste intrerupta".

Hmm... viata te pune uneori pe ganduri, nu-i asa?

Thread nou de Eva_din_Eden:

Am nevoie de un sfat!

Cainele meu are numele unei arme cunoscute (si-a unui verb), are 2 anisori si e epileptic. Face spumitza la gura si spasme musculare. Medicul veterinar mi-a zis ca daca accept sa-l castrez, exista o sansa ca numarul crizelor de epilepsie sa scada. Eu va intreb pe voi... e pacat sa-ti castrezi cainele? Si chiar credeti ca odata cu disparitia "oualor" vor disparea crizele? Crizele barbatilor de varsta mijlocie apar tot din cauza "oualor"? E vorba de ouale cainelui meu sau a lor? Ar trebui castrati si ei? Nevestele au dreptul sa-si castreze barbatii? Daca da, barbatii au voie sa le taie sanii sau sa le lege trompele intr-un fel misto cum fac clovnii cu baloanele?

Si totusi... revenind la intrebarea initiala: am eu dreptul sa imi castrez cainele si sa decid ca el nu mai are nevoie de "oua" ? Exista vreo metoda sa-l determin sa-si roada singur "ouale" si sa spun dupa aceea ca el a vrut-o? E oare asta considerat pacat sau risipa de "oua"? Sunt "ouale" un dar divin la care nu avem dreptul sa renuntam, indiferent de sex?

Va multumesc mult pentru toata intelegerea din lume.

Citat:

În prealabil postat de tot-Laurentiu:

"A se vedea si ura evreilor asupra romanilor si asupra crestinilor in general.

Si faptul ca ei conduc la ora actuala mari trusturi de presa, mari companii, oameni evrei in pozitii de conducere..ei conduc lumea la ora actuala.

A se remarca si marele taraboi care se face pe seama holocaustului

- dar despre sfintii marturisitorii din temnite {de la noi} si din Rusia comunista ucisi cu miile in presa nici nu se aude de ei.
Mai nou sunt si interzisi.

Vezi si: Basescu acuzat de antisemitism: http://www.ziua.ro/display.php?data=...1-03&id=244904 "

Raspuns de catre Eva_din_Eden:

Asculta/citeste cu atentie ce-ti scriu, belitura mica desprinsa dintr-o buca a posteriorului unui "crestin" (as folosi sintagma "om crestin", dar din pacate esti mai putin de-atat; imi pare rau, nu te consider om si nu iti pot urma exemplul).
Asa te-a invatat Dumnezeu?! Sa-i vorbesti de rau pe cei care nu sunt de fata sau nu inteleg limba ta? Sa-ti urasti aproapele doar pt ca e la 10 metri de tine si nu te poate auzi ?!

E normal, sfert cre(s)tin de amoeba ce esti, smegma de mamut, marea spirala maro sau cum te mai alinta pe tine pe-acasa, sa se faca taraboi in legatura cu Holocaustul. Au murit 6 milioane de evrei, majoritatea in chinuri groaznice, abuzati, maltratati si despartiti de familii. Si stii de ce? Pentru ca erau inteligenti si reprezentau un pericol pentru cei lipsiti de creier. Ce e superior, ce e nou, necunoscut, trebuie eliminat, ucis... pentru ca altfel ar trebui sa ne supunem inteligentei lor, vor ajunge sa "conduca" lumea. Ia spune-mi tu, partzul lui Hitler ce esti, ti-ar conveni sa-ti violeze cineva neamurile, sa le tortureze, sa faca din fi-tu si ma-ta sapun si din tac-tu o carpa pe care s-o spele cu ei ?! Ti-ar conveni papusel sa ii ucida pe toti si nimeni sa nu iti dea dreptul sa mai vorbesti despre asta?
Cand sa deschizi gura dupa ce lu' tac-tu i s-a indesat sapunu' din ma-ta pe fund... eu sa iti zambesc si sa-ti spun "am auzit ca ei oricum vroiau sa conduca lumea, doar au conceput (impreuna cu o maimuta si probabil la betie) un sfert de amoeba.. remarc ca vrei sa faci un mare taraboi din asta. Stai flex. Chill man. Nu te mai gandi la asta, ce-a fost a fost... Hai sa vorbim de marturisitorii din temnite si de veveritele turbate care se reincarneaza-n smegma de strumf!". Ti-ar conveni? Sa-mi spui daca da... Poate incercam candva conversatia de mai sus.

Basescu e acuzat de multe, uneori pe buna dreptate. Nu vad ce legatura are. Crezi ca doar pt ca e presedinte n-are voie sa fie acuzat sau ipocrit? El e oglinda noastra. Da. El e atat geniul cat si sfertu' de amoeba, smegma de mamut, si fiul maimutei.

Sa nu indraznesti sa te mai iei vreodata de un popor fara s-o fi violat pe mamica ta inainte. Te rog. Altfel, ne suparam.

Thread nou la “capitolul” Moaste:

As avea o intrebare...

Apropo de moaste... Mi-e cam rusine sa o zic, dar... Adevarul e ca mie imi place sa mananc smegma pe paine. Am un cutit special cu care o intind. Uneori o frec cu unt vegetal. E un fel de salata orientala... asa imi place mie s-o numesc. Intrebarea mea e: am voie sa mananc smegma si in zilele de post sau e pacat ? Dar daca ar fi vorba de Smegma Sfantului Martin si nu a mea? (l-am iubit mult pe ursul ala)
Va multumesc mult...si mai ales anticipat.

(Tin sa mentionez ca Martin e ursuletul meu preferat datorita caruia am invatat sa numar cand eram copil. L-am iubit enorm de mult.)

Sfantul Maslu:

Cuvantul "Maslu" provine de la verbul "a maslui", adica a falsifica, a trisa, a denatura în mod intenționat, prezentând drept veritabil. Maslul nu are puterea de a exorciza. El poate doar sa bage exorcizatul sub covor cu tot cu diavol, sa introduca mortul in casa, prezentandu-l ca vindecat. Crestinul simte ca si-a indeplinit datoria, exorcizatul ramane cu diavolul si toata lumea e fericita.

Nou thread la “capitolul” Vrajitorie:

Excrementismul

Mi se intampla ceva magic de fiecare data cand merg la o toaleta. Uneori cred ca sunt posedata sau mi-au facut vraji. Am observat ca simt o placere deosebita, iluminanta, in timp ce sunt penetrata in sens invers de catre o spirala maro. Uneori se descompune in mai multe bucati. Maxim 7. E urat mirositoare, dar e adevarat ce se spune: conteaza mai mult interiorul, nu exteriorul... iar eu sunt ferm convinsa ca bulgarii de lumina maro ce curg, vin din interiorul meu. Voua vi s-a intamplat vreodata sa va ganditi la iluminare in acele momente? Ati meditat asupra sensului vietii ? Ce parere aveti despre excremente? Si, nu in ultimul rand... vi le-ati gustat vreodata?

The End.

Cam asta e tot, in mare.

Rezultatul exprimarii libere:

“You have been banned for the following reason:

No reason was specified.

Date the ban will be lifted: Niciodată !!!!!”.

Norocul meu ca sunt o ordonata si-o grijulie... si le-am salvat. Na, ca vor ramane vesnic in analele poporului roman... si mai ales, crestin ortodox!

Eu am ultimul cuvant.

AMIN.

P.S.: V-ar trebui baticuri si fuste cu GPS pt ca sunteti mai rataciti decat mine in drumul spre calea cea dreapta si buna. Si daca tot suntem aici, niste IPoduri cu slujbele de duminica n-ar strica. Asa le puteti asculta si in discoteca.

P.P.S.: Nu, nu sunt atee. Nici macar rea.

Ha!...iurea.

2008-07-29T15:53:00.021+03:00

nu ma mai leg de nimeni... nu azi, nu acum. pace. si flori, multe flori!! :)

Mâine

2008-07-29T13:32:00.003+03:00

În fiecare noapte analizez ziua care a trecut (fiind în vacanţă şi nefăcând nimic, termin repede)… În fiecare noapte îmi fac planuri pentru a doua zi… În fiecare noapte mă umplu de speranţă şi de optimism, îmi spun “de mâine voi fi alfel”, “de mâine va fi mai bine”...

“Mâine”-le îmi promite atâtea! “Mâine” va avea grijă de mine şi eu de el. Mâine voi învăţa ce înseamnă răbdarea, autocontrolul... “Mâine” o să ştiu să iubesc fără să sufoc, “mâine” o să simt că sunt iubită, o să am încredere în mine, o să fac sport, o să mănânc sănătos…

Adorm, şi iar vine dimineaţa singură... fără nicio urmă de “mâine”... până noaptea, cel puţin.

Pe-ntuneric...

2008-07-28T17:22:00.005+03:00

Hai să lăsăm azi sensibiloşeniile dezgustătoare şi borâcioase deoparte şi să recunoaştem că trăim într-o lume de căcat, al nostru şi-al altora (da’ parcă mai mult al lor, nu-i aşa?).

Iarăşi s-a luat curentu’. Se poartă. E trendy să ţi se fută frigideru’, PC-u’, televizoru’ când ţi-e lumea mai dragă (eh, adevărul e că nouă lumea tot timpu’ ne e dragă, uneori am vrea s-o futem, alteori ne fute ea pe noi... cert e că facem dragoste cu ea-n permanenţă, natura e un fel de Viagra pentru noi şi noi “ceai de sculătoare” pentru ea).

Aud oamenii prin case orbecăind până şi în urechi după ceară în încercarea de a face lumină. Întunericul nu e nimic, pe lângă teama pe care o avem faţă de el, faţă de necunoscut...

Am nişte imagini simpatice în minte acum, cu oameni care, căutând lumânări, îşi rup gâtu’ sau se-mpiedică în diverse obiecte contondente din casă. Unuia îi intră-n stomac o sabie pe care a uitat că o ţine de decor în sufragerie. Hihi. Unei tipe i-a intrat vibratorul în gât. Acum îmi apar tot felul de reclame la diverse produse cu sloganuri care mai de care: “ia Memoxxxplusplus: ca să nu te-njunghii singur în propria casă!” sau “Prostpişmol să nu-ţi vină să te pişi în perioade de-ntuneric, “căcând” tragi apa, ţi se stinge lumânarea” ş.a.m.d.

Mă întreb câte ore de beznă ne-ar trebui ca să ne ‘impulsioneze’ să ne dăm în cap unii altora, să ne furăm lumânările, să creăm haos din pace. Ei, stai puţin! Pace n-a fost niciodata, deci nici măcar n-avem nevoie de beznă pentru a face asta.

Pe-ntuneric lumea oricum pare mai bună, pentru că nu poţi să priveşti de la distanţă.

I went to the doctor and guess what he told me? Guess what he told me? (Sinead O’Connor – Nothing Compares to U)

2008-03-12T13:54:00.007+02:00

Ei bine… pentru că am o parte feminină care-mi spune că-mi place misterul (mai ales la oamenii care chiar au o surpriză plăcută de-ascuns :D), o să vă ţin băh în suspans. "Ete nah", că nu vă zic încă nimic din ce mi-a zis medicu’.

Fu noapte. Pusăi ceasu’ să sune dimineaţa la 10:25. Desigur, sună telefonul la ora 10 fără 10. Mă trezi. Era maică-mea. “Ceau”-ul nostru de azi: “De cât timp eşti trează?”… “Ăăăăăăăăă... De-acu’ ?”, “Du-te să-ţi iei scutirea”… ”Aaaaaaaahaaaa...”

Arunc pe mine o bluză, iau o carte de pe raft (prevăd că va fi coadă, se dă “pită caldă” la cabinet azi) şi plec aşa. Reuşesc cu greu să ies fără să scap câinele (cel cu probleme de temperament) afară. Mereu stă lipit de poartă şi sare ca nebunu' (sau ca mine când exagerez cu Pepsi-u’ şi ciocolata).

De cealaltă parte a “lumii”, adică-n faţa porţii mă aşteapta “Cutzuuuuuu’” (nume plonuntzat neapalat cu uochişholii mali, mali de tuot şi cu bale la gură ca un copil mic care descoperă pt prima data bomboanele). Mă joc cu bietul câine a cărui prezenţă în faţa porţii mele e înca un mister, probabil o poveste tristă a unor oameni incapabili să-şi asume o responsabilitate până la capăt, dar… prefer să nu mă gândesc la asta. Mă joc cu el până îi strălucesc ochii. Zâmbim. E ciudat cum unii nu văd când un câine râde. Cutzuuuuuu râdea din tot sufletul. De-abia am reuşit să mă despart de el... Bucuria lor inocentă mă face să cred că încă mai câştigă “binele” în lupta imaginară dintre “bine şi rău” care se petrece la mine-n minte (şi mi se trage cu siguranţă de la prea multe basme). Am o latură conştientă, care ştie că nu există nicio luptă… decât la noi în cap, decât între noi, între minte şi suflet, între minte şi… “lume”, minte şi natură…şi… eu tind să cred că mintea ne minte! Ne minte ca o scroafă. Lucrurile nu sunt atât de grave precum le percepem noi, problema e că nu ştim să trăim cu sufletul. Nu toţi, nu cât trebuie, nu când trebuie. În loc să simţim, noi doar gândim, oricât de proşti am fi (şi se cam fut lucrurile aşa).

Citesc proză satirică pe drum. Râd. Oamenii mă privesc miraţi. Mă claxonează un TIR. Bombăn ceva-n gând. Am haine largi. Nu sunt sexy, sunt doar ciufulită şi adormită. [“What the fuck?! @#$%^^&$ $($_$@#(%@măsii!!!” Îmi zic.]

Mă trezesc la cabinet. Înainte de a deschide uşa bâigui un “Pfffffft… sper că nu e coadă, sper că nu e coadă, sper că nu e coadă”. Şi chiar a ajutat chestia asta. Pe hol (a.k.a.“salonul de aşteptare”) nu era decât o singură persoană. Dau un “bună ziua” politicos, zâmbind, aşa cum fac eu… Se-aude un mormăit. Nu ştiu dacă îşi înghiţise scuipatul fix când am intrat eu sau chiar era o încercare de a saluta. Apreciez gestul, totuşi… pt că… e relativ frumos afară (deşi e frig ca dracu’ şi n-am decât o bluziţă pe mine), pt că mi-a zâmbit Cutzuuuuuuu, pt că-s de treabă, ce dracu’.

Un bebe era înăuntru cu părinţii şi bunicii (probabil ar fi asistat la cântarire şi vaccinare şi străbunicii , dacă n-ar fi fost sub pământ). Se auzeau scâncete proaspete. Era ok. Am zâmbit auzindu-mi doctoriţa gândurind cu bebeluşul. Tatăl a ieşit afară pe hol. M-a privit lung. Citeam. Apoi şi-a aruncat ochii spre “doamna” de pe scaunul alăturat. A salutat-o. (Probabil pentru că era mai în vârstă… naiba ştie, nu le am cu regulile de “cabinet”, nu merg des la medic, nu ştiu pe cine trebuie să salut şi pe cine nu, aşa că eu salut pe toată lumea). Doamna de data aceasta a scos un “’nă zi*ahem-mor-mor*ua” mai clar. M-am abţinut de la un “bine că pe el îl saluţi fă, fi’rai a dracu’… Da’ io ce-am? Am o carte-n mână şi asta te sperie? Ţi-e silă? Îţi displace? Hă? hă?”. M-am gândit că nu e cazul.

Bebeluşului i se făcea vaccinul. De-aia ieşise tatăl.

“Te-a muşcat tzantzaruuu’… Gata, puishor.. gataaa… L-am omorât. Muah! Nu pângeeeeee… “

“Puteţi veni înapoi.” Îl strigă asistenta. Domnul zâmbi şi intră.

Mă amuză laşitatea asta a bărbaţilor... şi mă gândesc la o grămadă de lucruri perverse pe care ar fi mai bine să nu le scriu ca să nu stric “drăgălăşhenia” momentului (fuzzy wuzzy…aawwwwwwww :X )

Mai vine o doamnă. Salută, uitându-se din nou spre doamna cealaltă. Aceasta îi mormăie un răspuns. Eu ridic ochii de pe carte şi ţip un “BUNĂ ZIUA.”, doamna se aşează pe scaun. (“2398487285920… mătii”, zic în gând, ador când nu sunt salutata înapoi)

“Îîîîîîîîîuuu… io-te cât ie ciasu’…Io am numa de luat o reţetă… După ce ies ăştia, mă bag io, că nu am decât o reţetă. Atât. Nu are rost să stau atâta doar pentru o reţetă…”

Doamna cealaltă se strâmbă dezaprobator. Doamna de lângă ridică sprânceana.

Eu le privesc şi sper la o bătaie. Râd. Mi le imaginez dându-şi cu capul în uşă. Doamna “mormăicioasă” se aşează lângă uşă, în partea stângă, gata să sară înăuntru înaintea celeilalte… Cealaltă se pune în partea dreaptă.

Vreau să văd cât e ceasul, îmi pică telefonul pe jos, chiar la picioarele lui “Mormăilă”. Se preface că se-apleacă.. Mă prefac că mă întind, da’ nu mă deplasez nici de-al dracu’. Se simte tensiunea în aer. Fiecare aşteptă să facă o mişcare cealaltă. După câteva momente penibile, mă prefac că-mi şi ridic fundu’ de pe scaun să ajung la telefon… Doamna se-apleacă şi mi-l dă. “Mulţumesc” zic eu zâmbind (şi-n gand! “Haaaaaaa! Am câştigat!!!!! M***!!! AM CÂŞTIGAT!!!!”). Niciun răspuns (“pffffft… nu ştie să piardă… Eu îmi pierd zilnic cheile şi nu fac aşa urât”).

La un moment dat se-aude un “gata, puteţi pleca.” Şi uşa se deschide. Toată familia iese. Mama şi bebeluşul la mijloc, protejaţi de resul. Realizez cât de animale suntem.

Sunt curioasă care dintre “doamne” va intra prima. Oare se vor bate? Tensiunea creşte din nou… Pun cartea pe scaunul de lângă. Îmi suflec mânecile. Casc ochii şi gura, las o bală să-mi mângâie suav buza de jos, pt design, efecte speciale alea alea… (ok, nu am făcut nimic din toate astea, dar ar fi fost mai amuzant dacă aş fi făcut, nu? Adevărul e că n-aş fi lăsat cartea aia pe scaunul de lângă nici dacă s-ar fi ucis acolo şi-ar fi trebuit să chem poliţia sau salvarea).

Intră “Mormăilă”. Doamna care venise mai apoi, se pune resemnată pe scaun. Mă deprimă oarecum tristeţea ei. O văd ca pe un bizon sfâşiat de lei... Nici eu nu aveam decât de luat o scutire care ar fi trebuit să fie deja completată... Şi totuşi, chiar vroiam să îi spun ca poate să intre ea prima. Dar, înainte de a îi zice că eu mai pot citi încă o pagină şi că n-ar fi nicio problemă din partea mea că intră înaintea mea… Doamna deschide uşa şi se bagă înăuntru.

Zâmbesc. Vine o altă doamnă, mai tânără. Salută politicos şi-mi zâmbeşte înapoi. Ma gândesc la diferenţa dintre generaţii. Încă încerc să cred că e o porcărie şi că oamenii nu îmbătrânesc (cel puţin sufleteşte) decât dacă şi când vor. Totul ţine de atitudine, de psihic… Iese doamna care a intrat în faţa mea. Tânăra îmi spune zâmbind

“Bănuiesc că acum poţi intra.” Îi zâmbesc înapoi. Intru.

În sfârşit am ajuns şi la partea cu: "I went to the doctor and guess what he told me? Guess what he told me?"...

“Ah… se pare că nu ţi-au venit încă rezultatele. Nu îţi pot face scutirea. Tu…ai venit fără geacă pe tine?! PÂNĂ AICI?! O SĂ RACESTI!!!!!! Cum ai putut pleca aşa
de-acasă?!” (bla bla bla…)

“Ăăăăăă… vă mulţumesc… La revedere.”

“Serbus, soarele lu’ tanti…”

Pffffft.. sunt soarele ei. Toţi suntem. E un sentiment plăcut să fii soarele cuiva, mai
ales dacă ai şi tu un soare al tău şi ştii cum e. :)

Îi zic doamnei de pe scaun “Bănuiesc că acum poţi intra tu.”

“Aşa repede?”

“Îhî.. “

“Mulţumesc… Ceau”

“Ceau”, zic eu zâmbind şi sar de pe trepte până jos (sunt 3 amărâte de trepte, dar îmi place să ma simt caCatwoman şi Superman în acelaşi timp… azi).

Citesc pe drum. Mă opresc. Privesc cerul. E frumos afară. Aud o pasăre cântând. Soarele străluceşte… Mă gândesc la soarele meu şi… încep să strălucesc.

Pun o “frână bruscă” de la citit din nou; era să-mi intre un mugur (de fapt o întreagă creangă de tei) în nas şi sâ-mi deranjeze mucii. Aud un "Oana nu-i frumos să te scobeşti în nas" zis mai de mult, pe-o plajă... Aveam vreo 4-5 ani pe-atunci şi mă prefăceam a dracului de bine că n-aud. Râd…

Au înmugurit teii. De-abia aştept să-nflorească.

Salut toţi bătrânii de la mine de pe stradă. Au ieşit deja afară, stau adunaţi pe la porţi ca nişte ciorchini. Nu ştiu ce m-aş face fără ei! Fără scaunul verde pe care-l văd zilnic la poarta celor doi bătrânei de la colţ, fără “ce mai face bună-ta?”, fără “cum a fost azi la şcoală?”, fără zâmbetele lor şi “servus frumoaso” spus cu-atâta drag…

Ajung la poartă. Cutzuuuuuuuuu mă astepta. Mă joc cu el din nou. Zâmbim... Nu, de fapt râdem ca proştii... Ba nu, ca "oamenii" inteligenţi care ştiu să se bucure...

E chiar frumoasă “azi”…

Curvelor, cu dracg...

2008-03-08T21:36:00.003+02:00

Hehe... şi iată-ne din nou (spun din nou pt că se repetă a dracu’ în fiecare an) băgaţi în muiere până-n... gât, adică în ziua ei, că-n ea mai rar, ba chiar oarecum imposibil în cazul meu.

Da, azi e... 8 martie, ziua muie rii, ziua lu’ mă-ta (sau a lu’ tac’tu...), ziua în care eu sunt mai misogină ca niciodată, ziua în care curvele plâng şi-şi amintesc de “prima dată”...

Aşa căcânt în oroarea virginităţii lor pierdute (şi răsfutute) Vama Veche – Curvelor, cu drag...

“Curvele ştiu să ne dea foc, curvele ştiu să ne stingă focul... Curvele nu vor să ştie unde ai fost aseară... “

Ghici ce?! Nici eu nu vreau să ştiu! Nici pe mine nu mă interesează pe unde au umblat labele tale triste aseară, sau ieri seară... sau poimuine. Şi eu ştiu să te-aprind (sunt o piromană din fire), ştiu să te ard şi să te sting (am scuipat de calitate şi claritate rară)... Doar că nu sunt curvă. Atâta tot. Nu vreau să fiu nici măcar azi, aşa, de drag, de 8 martie. Aşa că-mi cer scuze cu ocazia asta tuturor peştilor, n-am vrut să vă dezamăgesc şi azi, bărbaţi cu icre şi fără pulă. Vă împuţiţi de la cap băh! De la cap! Scuzaţi-mi minciunile deghizate-ntr-o putoare de sinceritate rară, da’ de-acolo se-mpute peştele.

Oricum, ştiţi şi voi şi ‘prietenele voastre’ cum e... Viaţa-i dură, mai ales dacă stai la colţul greşit, sau n-ai nimerit strada. Pffffft... toată viaţa stai la coltz pt ca dup’aia să dai colţu’?! Nu ţi se pare penibil? Crezi că o să-ţi dea careva Prezervativul de Aur pt asta? Sau nah... măcar sifilisul de argint? SIDA de bronz? (SIDA = Săpunul Interminabil Dublu Apetisant). Să-ţi zic un secret: Mu-ie (reo)! (nici măcar d’aia n-o să mai primeşti la un moment dat)... O sa fii uzată, şi abuzată... îndurerată... şi nu le zic doar de dragu’ de-a face poezie.

Trăim într-o lume în care zânele rămân borţoase cu zmei şi unicornilor li se văd coa...stele... şi-atât. Nimic nu mai are aripi, poate doar iubirea... da' aia e deja sexpirată şi piratată, se ia de pe Strong DC la kilogram... Noi am ajuns să ne mulţumim, ba chiar să preferăm un "ce plm?!" spus din tot miezu'... sufletului.

Aşa zburăm noi: cu iarbă şi mult “ce plm?!”.

Vă văd şi mă-ngrozesc, măscărici involuntari ce sunteţi... aveţi 12-13 ani şi credeţi că sunteţi tari, că aţi descoperit lumea într-un fum de ţigară, sau stând în varful unei puli, când de fapt n-aţi descoperit decât un cancer pulmonar, un TBC, un sifilis, şi nu aţi realizat decât încă un copil ca voi, trăind în voi... un avort, o moarte psihică... dar... cât timp nu ştie nimeni e ok, nu? Cât timp nu vede nimeni sânge nu-i nicio crimă... nu?

Tone de make-up, kilograme de farduri şi rimel... orice să nu vi se vadă vârsta sau expresia feţei! Sute de oglinzi doar ca să nu cumva să fiţi nevoite să vă uitaţi şi înăuntrul vostru... Dar e ok, sunteţi deja femei la 13 ani. Cine de pe vremea mamelor voastre se putea mândri cu aşa ceva, nu? Sunteţi trendy şi super mega cool şi eu îmi dau jos pălă.. pantalonii în faţa voastră şi vă invit cu un zâmbet de aere călduroase şi frumos mirositoare să mă pupaţi în cur.

Să vă dau o veste proastă tuturor: nu e suficient să ai o pizdă futută ca să fii femeie, aşa cum nu e destul să ai creier ca să fii deştept.

E trist de vulgară lumea-n care trăim... şi culmea e că nu cuvintele o fac aşa, ci oamenii, faptele, răutatea, dorinţa egoistă de a-şi satisfucke plăcerile cu orice preţ... toate astea ne orbesc mai rău decât pe orbi şi ne fut mai des decât pe curvele profesioniste.

Şi eu ce pot să zic? Ce pot să fac ? Nu pot decât sa contribou’-ui cu puţină răutate, sugport moral etc. Pt că până la urmă nu ne avem nici măcar pe noi înşine, dar mai unii pe alţii, rătăciţii dracu’ ce ni-s!

Ehhh, dar asta-i viaţa, ăsta ne e felu’, aşa o să ne facem unul altuia felu’...

Şi iubirea ne e lipsa, lipsa mare.

Ce drac’ mai pot să spun? Eu vă urasc un la mulţi ani tuturor chestiilor de sex feminin sau care vor să devină de sex feminin! Şi pentru că nu există ziua hermafrodiţilor noi, muierile, pentru că ni-s bune la suglet, sensibile şi a dracu’ de feminine, azi vă considerăm femei şi pe voi şi vă urâm un sincer la mulţi ani! La mulţi ani deasemenea şi tuturor scroafelor, vitelor, oilor, găinilor şi ălorlalte chestii de gen feminine (inclusiv pulii!! – pt că... o pulă, două pule!) Trăiască şi înmulţească-se buburuzele şi gărgăriţele! Şi-n primul rând (că nu vreau eu să fie ultimu’)... poopik dooolce... MIE băh!!!!

Monştri îmbrăcaţi frumos şi cu fontiţe roz (pe scurt: "oameni")

2007-09-08T19:20:00.000+03:00

Văd oameni urâţi iubindu-se... văd bucăţi de carne învelite în bucăţi de pânză împachetate-n bucăţi de beton şi fier. Cică fac dragoste. Cică se iubesc. Adevărul e că sunt urâţi şi-atât. Sunt urâţi pentru că iubesc urât. Da, iubesc urât. Atât de urât încât iubirea a ajuns să pută a hoit, a cap de mort... a ajuns să devină şi ea muritoare, să se târască pentru o sclipire pe un chip palid...

Faţa ne e spălată doar de bale jegoase care ne acoperă limba, scuipă cuvinte, se preling pe obraji sub formă de lacrimi... Nu mai suntem curaţi niciunde şi faptul că mirosim a parfum ne împute şi mai rău.

Am reuşit să umanizam iubirea în loc s-o lăsăm să picure Divinitate-n noi...

Am transformat-o în căcat, într-o curvă, în nimic... Am făcut ce-am vrut cu ea, dar rar am avut curajul să o lăsăm pe ea să facă din noi ce vrea... Nu am lăsat-o să fie iubire, am inhibat-o... Refuzăm să mai învăţăm de la ea.

Refuzăm să ne implicam şi sufletul în viaţa de zi cu zi.. Îl determinam să se sinucidă din lipsă de activitate (Pentru ca... ghici ce? Altă viaţă în afară de cea “de zi cu zi” nu avem). Refuzăm să gândim mai presus de noi (refuzăm să credem că există ceva, cineva, mai presus de noi).

Refuzăm categoric fericirea acuzând-o pe ea că nu vine la noi.

Refuzăm să credem în oameni, refuzăm sa credem că există persoane care se bucură din tot sufletul când noi suntem fericiţi, că există persoane care nu vor decât ca nouă sa ne fie bine că nu vor decât câteva cuvinte, respect, nu vor decât adevăr... Adevăr pe care nimeni nu îl mai are de mult.

Şi nu pot să nu ma întreb, ca un copil răsfăţat care dă vina pe alţii: unde dracu’ e Dumnezeu azi ? Unde a fost ieri? Sau alaltăieri? Sau acum 2 ani? Acum 3 ani? Ce face ? Numără nori?

Vreau voci de îngeri care să zbiere subconştienului “Băi fraiere, tot ce trebuie să faci ca să fii fericit e SĂ FII... şi să te bucuri de asta.” şi “Trebuie doar să vrei.” şi “Iubeşte-te atât de mult încât să nu poţi renunţa la tine ca să poţi iubi cu adevărat pe altcineva”.

Poate că ar trebui să existe ceva care să ne spună toate astea într-una.... până când ne intră-n cap, până când le auzim şi le credem. Asta făcea sufletul, ăsta era rolul naturii, artei, al iubirii: de a ne face să vedem, să auzim, să simţim.. şi toate simultan...Dar asta, înainte de a măcelari noi totul...

Poate că dacă am vedea toate astea scrise pe vreun site sau dacă ni le-ar zice cineva pe mess ar părea mai credibile. Vocea caldă a unei mame (caldă pentru că ne minţim frumos) nu se mai compară cu Arial Bold 10...
O atingere, o îmbrăţişare.. un sărut... au devenit la fel de lipsite de responsabilitate, la fel de incerte ca şi o conversaţie pe mess...
Căldura nu e nimic mai mult decât o răceală ascunsă mai adânc în noi.

Vreau constiinţă, vreau adevăr vreau iubire... şi vreau astea şi la restul lumii.

Nu am primit în schimb decât laşitate, teamă, minciuni... adică mult gunoi.

Acum iubim ca dracu’... ca dracu’ de urât. Unde să încapă atâta iubire frumoasă în feţele alea schimonosite? Nu ştiu să iubescă decât pentru ei şi în felul lor. Nu mai există iubirea “universală”, iubirea care se picta, se cânta, se scria... se asculta.. pentru ca ERA.
Era mai palpabilă decât fiinţele de-acum.

Acum iubirea doar se caută... cu disperare. E ca un animal pe cale de dispariţie pe care toată lumea îl vânează dar... doar ca să-l ucidă.

Nu mai există dorinţa de a da totul doar de dragul de a da. Acum dăm ca să primim întreit, iubim doar ca să avem pe cineva care să ne învelească în transpiraţie şi paturi şi pe cine să învelim ca să ne simţim utili...
Iubim doar ca să putem visa până a doua zi.

Refuz! Eu vreau să visez în ultimul hal aşa cum o făceam când te iubeam pe tine. Visam până în pânzele albe şi mergeam cu ele până la capătul lumii... Credeam că merg doar pentru ca merg cu tine, dar mereu am mers pentru că aveam picioare şi un drum...

Te iubeam fără să primesc nimic în schimb... dădeam vise, dădeam iubire.. dădeam totul...şi când nu am mai avut, am smuls. M-am furat ca să îţi dau mai mult deşi simţeam că nu mai pot. Am luat din “rezerve”, din “trecut”, din “adânc”, am luat din tot “mine”-le pe care-l mai aveam ca să îţi dau ţie... Şi credeam că aşa e bine. Credeam că trebuie să doară ca să simţi după aceea că merită. Credeam că e bine să chinui, aşa că m-am lăsat să o fac... şi am făcut-o foarte bine. Chinuiam şi mă durea... mă durea până în măduva oaselor, mă durea iubirea, dar credeam că aşa trebuie să fie... până când am îndrăznit să ma uit în oglindă într-o bună zi. Şi ştii ce am văzut? Nimic. În oglindă era un gol în loc de mine, era moartea, era adevărul... era gol.. era tăcere şi o uşă închisă. De fapt... aşa arătam eu. Atunci m-am uitat la picioarele mele. Am simţit că încep să doară. Aveam pe tălpi kilometri de durere amestecată cu pământ... şi cu mizeriile peste care am călcat ca să pot merge cu tine, să pot merge singură... Spre uimirea mea, am constatat că am ajuns aproape la fel de urâta ca ei... Da, exact ca oamenii din blocuri... Am fost la un pas să iubesc şi eu urât, la încă un pas prin bălegar... ca să ce? Ca să ajung într-un bloc, într-o cameră, să iubesc într-un pat? Nu vreau ziduri... nu vreau iubire mărginită... Nu vreau să mă plâng că nu am cu cine să merg până în pânzele albe cu o scurtă pauză la capătul lumii şi înapoi pentru că nu am avut niciodată.

Aşa că... am decis să merg afară, am decis să sparg zidurile astea afurisite...
Vreau să mă arunc în noroi şi să râd singură dacă n-are de gând nimeni să mă acompanieze.
Vreau să mă întind noaptea în mijlocul străzii pe asfalt şi să privesc stelele singură dacă n-are de gând nimeni să mă ţină de mână...
Vreau să îmi imaginez că norii îşi schimbă forma doar pentru mine, dacă nu e nici un ‘noi’...

Vreau sa smulg un mănunchi de iarbă, să simt mirosul de verde şi de pământ reavăn... Aşa miroase viaţa uneori.. Aşa miros începuturile. Să simt cum roua înţeapă uşor la nas... şi curcubeiele din ea mă îmbie să alunec peste durere şi peste ieri... Vreau să accept faptul că există un viitor, al meu, chiar dacă eu îl refuzam fara tine...

Dacă m-ai fi lăsat să te iubesc, poate că am fi ajuns şi noi ca oamenii din blocuri...
Dacă m-ai fi iubit înapoi, am fi fost ‘simpli’... mult prea simpli şi frumoşi ca să fim oameni. Am fi murit în lumea asta. Instinctul de supravieţuire nu ţi-a permis să mă iubeşti.

Oamenii din grote aveau mai multe avantaje decât noi, nu-i aşa?

Oare a fost vreodata o perioadă în care oamenii nu se minţeau? În care nu se puteau minţi...pentru ca nu vroiau să o facă? O lume în care îţi deschideau uşa sufletului, uşa casei, fara nici o teamă? O lume în care erau mai frumoşi... mult mai frumoşi decât noi?

Acum nu mai citeşti iubirea în ochi ci doar plăcerea... şi nevoia de a devora...Satisfacţia devastării altora care devine autodistrugere încă dinainte de a clipi după ultimul vis de dimineaţă...

Din clipa în care orice persoană de lângă noi nu contează, nici noi nu contăm dar suntem prea orbi, prea urâţi... prea proşti să vedem asta. Unii dintre noi sunt mai interesaţi de propriul căcat decât de viaţa altcuiva. Şi nu sunt eu în măsură să ‘ne’ judec. Nu sunt în măsură decât să încerc să mă schimb... şi să refuz să mă mai scald în căcatul pe care mi l-am oferit prin tine. Asta e tot ce pot face.

Nu ştiu dacă am nervi, nu ştiu dacă mă doare... nu ştiu decât că mi-e scârbă... mi-e scârbă de mine, de tine... Şi îmi vine să urlu. Îmi vine să sparg toate geamurile şi tavanele. Aş urla “vreau toţi anii în care n-am trăit înapoi!!! Vreau tot ce am aruncat în zadar crezând că dau, înapoi!!! Vreau viaţă!! Dau în schimb golul din mine... moartea din oglindă...şi toate uşile închise din lume...” dar... nu pot. Ca să primeşti viaţă trebuie să dai viaţă. Nu mai vreau să ţip. Am crescut şi urletele nu mă mai încap. Mi-au rămas mici. Şi... mă doare gâtul... Nu mai are nici un rost, oricum nu mă aude nimeni în afară de mine şi eu sunt surda de când nu mai ţip.

Dar... aştept ziua în care o să spun din nou zâmbind “sunt pregătită să dau un ‘sign in’ vieţii... Am murit pentru a doua oară şi am renăscut pentru a treia. Doar pentru că aşa trebuie să fie ordinea. Doar pentru că 3 > 2.”

Ştii ce e ciudat? Parcă pe vremea când te iubeam nu era aşa...Când te iubeam nu ştiam că am murit şi că o să mor din nou... Cerul era mai albastru şi dacă tu nu mi-ai fi zis că îngerii nu există aş fi crezut în ei pentru totdeauna. Pentru că te iubeam şi... tu nu minţeai când te iubeam... pentru că te iubeam...

Poate mi-ar fi fost mai bine dacă mi-ai fi spus şi că nu pot sa zbor. Uneori cred că ai tăcut intenţionat doar ca să vezi dacă mă frâng când pic sau nu... Culmea e că sunt tot în aer. Încă n-am decis cum să cad, dar e clar că o voi face în picioare.

Vreau sa ma intelegi mai bine decat oricine...

2007-07-27T14:16:00.000+03:00

Cred in cuvinte atat de mult incat le vad vii... eu le nasc, le dau viata si simt pe rand cum aluneca din mine, ma dor...
Sunt mama zilnic, sunt o mama singura, iresponsabila, care naste cuvinte pline de sangele dorului tau... Cu fiecare cuvant pierd mai mult din sangele meu, sangele nostru... si fara tine parca nu au nici un sens. Sunt sterse, lipsite de sclipirea aia inocenta din ochii lor de copiii.
Fara tine, suntem copiii nimanui... Sunt mama care isi ucide pruncii cu durerea ta, durerea unei mangaieri pe care nu am avut-o... N-ai fost aici... Cum vrei sa zambesc vreodata?
Cum pot sa fac cuvintele sa rada din nou, ca atunci cand puteam sa spun “te iubesc”?

Sarea “te iubesc”-ul din inima mea in inima ta... zburda de la unul la celalalt de fericire.
L-am tinut mult. A crescut. Doamne, cat a crescut!! Si acum... acum nu il mai gasesc.
E prea mare ca sa il nasc din nou... si fara tine nu pot. O sa pierd tot sangele pe care-l mai am... si e dimineata... am nevoie de inca o zi, am nevoie de inca un vis cu tine... am nevoie lacrimi sa imi spele singuratatea iarasi...
Am cuvinte. Au nevoie de mine. Nu le pot parasi, cum ai facut tu... Nu pot sa tac pe veci. Nu pot. Intelege-ma. Nu stiu de ce vreau sa ma intelegi mai bine decat oricine. Nu stiu de ce sper ca stii si tu cum e. Esti tatal tuturor literelor mele... si vreau sa ma intelegi. Vreau sa ma iubesti, sa ma saruti... Sa ma ierti ca nu iti pot da drumul... Sa ma ierti ca te-am durut, in caz ca am facut-o... Sa imi vorbesti macar din cand in cand... Sa ma mangai pe crestet cand nu ma mai gasesc...
N-o sa imi gasesc locul decat la tine in suflet, acolo e casa mea. Nu vreau sa ma primesti, ci doar sa ma ierti pentru asta... Nu ar fi trebuit sa fie asa. Iarta-ma ca am intrat in viata ta fara sa imi cer voie, iarta-ma ca eram incaltata... Dar, iata ca m-a dezbracat timpul din nou. Acum zac la intrare ghemuita intr-un colt si nu cer decat o mana pe crestet, un acoperis... nu cer decat un sarut... si o privire in care sa citesc toate cuvintele pe care ai renuntat sa le spui...
Stiu ca nu voi primi nimic, si totusi... am curajul sa zac ghemuita, dezbracata, in fata sufletului tau.. langa inima ta... si sa cer. Am curajul sa imi mai las inima sa bata chiar si dupa toate durerile indurate. Sunt nebuna... dar cine-a spus ca trebuie sa fiu normala ca sa te pot iubi asa?

Mi-e dor de tine... mi-e dor de caldura pe care o simteam inainte de gerul asta.
Mi-as dori sa pot sa o tip atat de tare incat sa ma auzi si tu... pentru ca eu nu pot sa tac.
Nu mai am haine, sunt pe jos... nu are rost sa tac.

Si nu stiu de ce, inca vreau sa ma intelegi mai bine decat oricine...

taceri...

2007-07-20T23:11:00.000+03:00

Vroiam sa spun ca din iubire se pot naste cele mai frumoase suflete...
Vroiam sa zic ca iubirea ne face umani... ca iubirea ne salveaza...
Vroiam sa spun ca nu stiu ce as face daca nu te-as iubi atat de mult...
Vroiam sa spun ca durerea merita fie si doar pentru amintirea unui zambet, a unei mangaieri, a unei priviri... (ca pana la urma doar atat am avut...)
Vroiam sa spun ca iubirea naste oameni noi... cei care iubesc nu vor mai fi la fel niciodata...
Vroiam sa spun ca daca nu te-as fi cunoscut nu as fi iubit cu adevarat...
Vroiam sa spun ca toate sacrificiile pe care le facem ne salveaza de la moartea vietii din noi... ca atat timp cat ramane durerea, inseamna ca inca mai iubim si cat timp iubim e bine...
Vroiam sa spun ca acum chiar simt cum mor: ingrozitor de incet... PREA incet azi... dar ca a
meritat fiecare lacrima... si ar mai merita inca un fluviu de ele si un ocean de durere pentru un singur zambet, o atingere... o nenorocita de clipa care sa ma ridice de sub pamant pt o perioada,
sa imi adune penele si sa le lipeasca inapoi... sa imi intind aripile din nou pt o secunda in care... as zbura, as crede in eternitate, in infinit, in Dumnezeu, in orice... in tot... Chiar daca dup’aia m-ar ucide din nou. Ce mai conteaza? Mai astern o moarte peste celelalte, mai fac un ocean in care se varsa un fluviu... mai umplu o lume de aripi frante si tacere a unei inimi candva vii...

Vroiam sa-ti zic cat de mult te iubesc inca...

Vroiam sa zic multe, dar nu au nici un rost. Asa ca... aleg sa TAC ca si inima mea. Tacem amandoua in mine ascultandu-ne ecourile din suflet.... Ecouri care inca te canta mai presus de orice tacere din mine, orice tacere din lume...

Eu.... vroiam doar sa facem schimb de batai de inima, nu sa le oprim pe amandoua...

Tu de ce taci?

Insomnii si outsomnii :)

2007-07-19T01:14:00.000+03:00

Mai nou ma obsedeaza imaginea unui tip cu shtreangu la gat care zbiara din rasputeri “ceea ce faceti VOI e sinucidere, nu ce fac EU... Eu, imi bag pic... de fapt imi leg... de fapt... ma sufocati, ce dracu’! ...Ma sufocati si plec cu lantzishor de sfoara la gat. Marsh.”

Si moare. Cred ca eu sunt el.

Vi s-a intamplat vreodata sa va ciocniti nas in nas cu singuratatea in toiul noptiii? Partea aiurea e ca atunci cand iti dai in ea trebuie sa o accepti, sa o iei in brate… s-o consolezi (ca doar nu i-ai
facut cucui degeaba). Si stie sa faca pe victima foarte bine; atat de bine incat iti pare rau de ea si aproape ca ai tine-o langa tine toata noaptea, doar ca sa va tineti de urat. Eu una, as sta cu singuratatea ca sa nu fiu singura... dar... pana si ea m-a parasit. I-a trecut ameteala si m-a lasat. Am ramas doar eu si urma cucuiului ei la mine-n cap.

Perna ma inseala cu Fram, ursuletul meu de plus, sau viceversa. Dorm imbratisati.
(Fram e numele lui provizoriu... am decis sa nu aiba nume permanent momentan... nu cred ca e pregatit pt/demn de asta si in plus, ar fi prea plictisitor pt un ursulet; l-ar face si mai simplu decat e. Incerc sa il invat la multiple personalitati... poate-poate asa o sa isi construiasca el una singura, in timp... una care sa fie suma celor inventate de mine, una a lui... cea mai buna. Atunci isi va da si nume definitiv... Vreau sa ajunga “Fram cel constant”+ PS: recunosc ca nu am citit niciodata “Fram ursul polar” de Cezar Petrescu pentru ca mereu suna mai frumos povestita de altii)

Muzica se combina cu caldura. Danseaza impreuna.

Din toata camera, doar eu sunt singura.

M-as uita la poze, dar au tendinta sa doara, sa ma traga de lacrimi spre lumea lor.

Si iarasi il vad pe tampitu’ ala cu shtreangu. De data asta nu sunt eu. Cred ca esti tu. Si tu fugi. Uneori am impresia ca ne luam la intrecere, numai ca nu stiu cum dracu’ eu mereu fug in directia opusa, opusa oricui... Stii care e partea cea buna? Cea din oglinda o ia pe unde trebuie. De-atatea ori am privit-o incat deja pot spune c-am invatat oglinda “pe de rost”... dar ea tot nu vrea sa ma invete pe mine...

Ce liniste face noaptea din noi! Pe tine te reduce mereu la stadiul de vis neimplinit... al meu (hmm... cred ca de fapt Visul e tipu’ cu shtreangu’ la gat).

De cate ori te privesc iti zic zambind “esti ca o amintire veche... Amintirile vechi nu dor... Amintirile vechi sunt doar niste ecouri ale unor zile care nu mai striga in mine de mult prea mult timp ca sa le mai simt cum vibreaza pe culoarele sufletului....” dar stii si tu ca te mint.

Asa faceam noi: ne minteam, ca sa ramana adevarul intact, pur.
Si cu ce ne-am ales? L-am ocrotit prea mult, a crescut... si a fugit. Nu a intervenit cand aveam nevoie de el. I-a fost frica de fiecare data. Acum e prea tarziu sa se mai intoarca. Nu l-as mai aceepta. Daca l-as vedea, l-as strivi in picioare pana ar scrie pe el “minciuna” cu litere de-o talpa (talpa mea) alcatuite cu ajutorul gemetelor lui.

Mi-as dori sa aud macar un afurisit de tzantzar. Sa vad ca ii pasa cuiva daca mai curge sange prin mine sau nu, sa ma simt utila; sa stiu ca se simte cineva bine sugandu-mi sangele. In noaptea asta nu-s nici macar hrana pentru un suflet.

Deodata, tipul cu streangu’ se intoarce. Arunca sfoara la picioarele mele si-mi spune
“ce faci in noaptea asta papusha?”.

Incep sa rad. E simpatic si-atat de cunoscut!!! Ma bucur sa-l vad.

“Ai grija! Nimeni nu-mi spune papusha de doua ori si scapa cu viata...”
“Vrei sa ne jucam?”, ma intreaba privindu-si shtreangul.
“Depinde. Ai de gand sa ma sugrumi cu ala?”
“Stai linistita. Stii ca te iubesc. Hai, intinde mainile.”

M-am predat. M-a legat de maini. A inceput sa ma sarute peste tot. Era atat de bine! Cascam la fiecare sarut... ma innebunea... Sudoarea facea patinaj artistic pe pielea noastra... nu mai puteam!!! L-am privit in ochi. Acolo mi-am gasit intunericul si pacea mult ravnite. Am simtit cum ma patrunde incet, incet... si-am adormit instantaneu (ca lemnu’).

Acum stiu cine e tipu cu streangu’: SOMNUL.
Noapte buna (sa fie, sa fie... cu mult somn ;))) .

[ Un fel de P.S.:

Atentie 1: A NU Se confunda tipul cu shtreangul cu tipu' cu coasa. A NU se culca sub nici o forma
cu tipu' cu coasa.

Atentie 2 si 1/2: A NU Se uita: pana si latzeii zambesc prietenos ca sa ajunga unde trebuie. (nu stiu la ce
foloseste propozitia asta sau de cand am pretentia de la propozitiile mele sa fie utile,
dar... cred ca de pe la 2 ani si ceva)

Atentie 2: Cei care fac sex cu somnul sunt acuzati deseori de zoofilie si, in lipsa
contraceptivelor, pot da nastere, in vis, unor icre destul de negre si periculoase. E un risc pe care, daca vreti o noapte cu somn, trebuie sa vi-l asumati.

Atentie 3: Atat. Somn... ushor. :>]

revelatii...

2007-07-15T18:07:00.000+03:00

M-am intors de la Geoagiu si am senzatia ca m-am intors dintr-un loc indepartat din mine... Mi-am gasit in sfarsit oglinda care stie sa priveasca pe dinauntru si curajul sa ma uit in ea putin cate putin (sau poate doar putin).

Am ajuns acasa dupa o “pauza” (un fel de ruptura/”gaura neagra a vietii”) de cateva zile... Aproape ca mi-a venit sa pup pamantul in drumul de la gara pana la poarta (dar n-am facut-o pt ca era murdar). Va trebui sa ma obisnuiesc din nou cu oamenii, computerul, internetul (ok, cu oamenii n-o sa ma obisnuiesc niciodata... wtf?!) etc & s.a.m.d. (asta ca sa nu pun punct pt ca nu am chef sa ma opresc acum, totul pare infinit si imi place)

Partea buna e ca am avut timp sa ma gandesc la viata zilele astea. Partea proasta e ca m-am uitat prea mult la TV si nu am prea trait-o.

Am ajuns la concluzia ca fericirea e senzatia pe care o ai cand faci dragoste cu viata, cand o traiesti, o accepti... I te daruiesti, lasand-o sa iti daruiasca si ea tie. Fericirea e un fel de orgasm pe care ti-l ofera viata daca accepti sa faci dragoste cu ea.
Tristetea e ceea ce simti cand refuzi sa primesti viata in tine si te f*** pe la spate fara sa vrei. Contactul (ca sa nu zic sexul) cu viata e inevitabil (cat timp traiesti cel putin... mai departe nu stiu inca, dar promit sa aflu peste 100 de ani)... Dupa cum ziceam, contactul cu viata e inevitabil pentru ca “viata e o curva” si... asta o cam face sa fie mereu in “calduri” (faptul ca afara sunt 30 si ceva de grade nu prea conteaza). Nu ai cum sa o eviti, oricat de mult te-ai feri. Te va hartui mereu, daca nu preiei tu initiativa (adica daca nu iti iei sufletul in dinti, iti deschizi bratele, iti pui cel mai frumos zambet pe care-l ai si incepi sa... traiesti).

Am invatat multe. Foarte multe. Stiu ca probabil suna stupid si aiurea... dar am invatat si sa nu imi pese cum “suna".
Mi s-au intamplat multe lucruri in perioada asta si stand sa analizez am realizat ca toate au fost provocate de mine (hei, se pare ca nu degeaba i se zice “viata MEA”). Suisuri, coborasuri, cazaturi (soldate cu fracturi severe de inima)... Eu le-am provocat, eu le-am indurat... si tot eu am invatat din ele (ca sa vezi ce chestie! :).
Acum zambesc mai des, uit si mai repede (desi imi amintesc mereu) si iubesc tot timpul (l-am rugat pe Cupidon sa traga in sus... sageata a explodat in sute de sageti mai mici, care s-au imprastiat peste tot ca niste artificii).

Stiu ca nu poti cuceri lumea cu un zambet... dar te poti lasa cucerit de lume zambind.
Nu cred ca are rost sa stam si sa definim ce e “nimic” si ce e “prea mult”... Hai sa nu conteze azi. Hai sa fim necugetati in timp ce gandim, sa fim nemasurati chiar si imediat dupa ce ne masuram... Sa fim nesatui desi ne-am saturat de-atatea ori :)
Hai sa uitam de inimi frante, de vise neimplinite... Hai sa dam totul la o parte. E cald. Hai sa avem o noapte eterna si de vis (indiferent de cat timp va dura eternitatea ei)... doar noi, goi.. fara nimic in afara de piele, carne si oase. Hai sa fim usori ca penele de porumbel alb cu iz de inger! Hai sa o facem zilnic... zicandu-ne ca vom fi fericiti “doar azi”, ca sa para mai gustoasa bucuria... Hai... sa visam chiar daca nu dormim si sa nu ne mai temem, desi aparent avem motive destule :)

Nu te-ai intrebat niciodata de ce noaptea pare totul perfect? Vii cu mine la un ceai? Cate lingurite de zambet sa-ti pun? :P (= intrebari pe care as dori sa le adresez oricui, aproape oricand...)

P.S.: Vreau sa merg la picnic intr-o zi doar cu soare galben, cer albastru si iarba verde. Fara insecte. Voi ce va doriti azi? :P

primul nostru contact... :>

2007-07-09T21:53:00.000+03:00

Am constatat din nou ca e... azi (si chestia asta se repeta in mod obsesiv, ceea ce e oarecum bine).

Inainte de a incepe mi-am pus cateva intrebari de genul "ar trebui sa scriu ceva inteligent?","ar trebui sa ma adresez cu "bah" & "mah" ca sa dau impresia de apropiere "sufleteasca" si directitudine?", "ar trebui sa scriu cu Comic Sans Ms ca sa para mai amuzant ce am de zis?"
s.a.m.d., dar... totul a prins contur cand intrebarea "cui ii pasa?" s-a asternut peste ele,
strivindu-le in hohote de ras cu fundul ei imens (da, "cui ii pasa?" e o "ea", in caz ca nu stiati).

Tinand cont de faptul ca e prima data cand "ne atingem" (sau sper eu ca ne atingem, macar asa.. putin)... voi incerca sa fiu mai delicata si nu va voi spune cat de mult ma scarbeste prostia, oamenii care nu au ce face cu viata lor si se gandesc sa o imprastie pe bloguri (ups? :))) etc. Nu. Nu azi. Azi nu ne revoltam impotriva universului (e prea cald, ce dracu'!). Azi facem cunostinta. Eu = I.O. = Oana. (Prietenii si familia imi spun Oana, in buletin scrie tot Oana... Maica-mea uneori, mai rar desigur, ma striga "Fa-Ti Curat Pe Birou", "Du Farfuria Aia Din Camera" si altele pe care eu le consider nume de alint... si taica-miu "Ai Udat In Gradina?" etc., dar... deja devenim prea "personali" si nu imi place... e prea cald ca sa ne apropiem atat de mult)

Asa... acum sa revenim la mine (EU, EU, EU... cea total lipsita de egocentrism si narcisism)
Scopul pt care scriu blogu' fara titlu e... pura curiozitate - nu neaparat feminina - (desi sexul meu o accentueaza si mai mult... pe ea, curiozitatea). Vreau sa vad cine (ma) citeste, cui ii pasa (in caz ca ii pasa cuiva) de orice alt suflet care are (sau n-are, da' o face oricum) ceva de zis... Problema e ca supradoza mea de optimism datorata celor 14 ore de somn ma face sa cred ca iegzista si de-astia carora le pasa... Stiu ca n-o sa-mi treaca starea de visare nici macar atunci cand o sa ma inec in propria-mi realitate (been there, done that).

Maine plec, ca deh... e vacanta si cica asta se face in perioada asta. Dar oriunde-as fi, Internetul va fi mereu cu mine in suflet, la fel ca si acest blog (ups, era sa scriu "bleg"),
fructul iubirii pasionale (nebune de-a dreptul... si stangul) dintre mine si... Internet, modem, computer, tastatura si altele (nu, nu e ceea ce credeti... + Chiar! Ce credeti?).

Voi incerca sa mai scriu si maine... inainte si dupa drum.

Pana atunci, mestec guma, fac baloane (nu, nu de sapun... desi imi plac si alea; mi se par oarecum romantice), visez si ascult muzica.

Incantata de cunostiinta. :) (sper)

Pe... data viitoare. B'bye calduros (cu caldura de-afara, nu de la mine).