Cred in cuvinte atat de mult incat le vad vii... eu le nasc, le dau viata si simt pe rand cum aluneca din mine, ma dor...
Sunt mama zilnic, sunt o mama singura, iresponsabila, care naste cuvinte pline de sangele dorului tau... Cu fiecare cuvant pierd mai mult din sangele meu, sangele nostru... si fara tine parca nu au nici un sens. Sunt sterse, lipsite de sclipirea aia inocenta din ochii lor de copiii.
Fara tine, suntem copiii nimanui... Sunt mama care isi ucide pruncii cu durerea ta, durerea unei mangaieri pe care nu am avut-o... N-ai fost aici... Cum vrei sa zambesc vreodata?
Cum pot sa fac cuvintele sa rada din nou, ca atunci cand puteam sa spun “te iubesc”?
Sarea “te iubesc”-ul din inima mea in inima ta... zburda de la unul la celalalt de fericire.
L-am tinut mult. A crescut. Doamne, cat a crescut!! Si acum... acum nu il mai gasesc.
E prea mare ca sa il nasc din nou... si fara tine nu pot. O sa pierd tot sangele pe care-l mai am... si e dimineata... am nevoie de inca o zi, am nevoie de inca un vis cu tine... am nevoie lacrimi sa imi spele singuratatea iarasi...
Am cuvinte. Au nevoie de mine. Nu le pot parasi, cum ai facut tu... Nu pot sa tac pe veci. Nu pot. Intelege-ma. Nu stiu de ce vreau sa ma intelegi mai bine decat oricine. Nu stiu de ce sper ca stii si tu cum e. Esti tatal tuturor literelor mele... si vreau sa ma intelegi. Vreau sa ma iubesti, sa ma saruti... Sa ma ierti ca nu iti pot da drumul... Sa ma ierti ca te-am durut, in caz ca am facut-o... Sa imi vorbesti macar din cand in cand... Sa ma mangai pe crestet cand nu ma mai gasesc...
N-o sa imi gasesc locul decat la tine in suflet, acolo e casa mea. Nu vreau sa ma primesti, ci doar sa ma ierti pentru asta... Nu ar fi trebuit sa fie asa. Iarta-ma ca am intrat in viata ta fara sa imi cer voie, iarta-ma ca eram incaltata... Dar, iata ca m-a dezbracat timpul din nou. Acum zac la intrare ghemuita intr-un colt si nu cer decat o mana pe crestet, un acoperis... nu cer decat un sarut... si o privire in care sa citesc toate cuvintele pe care ai renuntat sa le spui...
Stiu ca nu voi primi nimic, si totusi... am curajul sa zac ghemuita, dezbracata, in fata sufletului tau.. langa inima ta... si sa cer. Am curajul sa imi mai las inima sa bata chiar si dupa toate durerile indurate. Sunt nebuna... dar cine-a spus ca trebuie sa fiu normala ca sa te pot iubi asa?
Mi-e dor de tine... mi-e dor de caldura pe care o simteam inainte de gerul asta.
Mi-as dori sa pot sa o tip atat de tare incat sa ma auzi si tu... pentru ca eu nu pot sa tac.
Nu mai am haine, sunt pe jos... nu are rost sa tac.
Si nu stiu de ce, inca vreau sa ma intelegi mai bine decat oricine...
27 iulie, 2007
20 iulie, 2007
taceri...
Vroiam sa spun ca din iubire se pot naste cele mai frumoase suflete...
Vroiam sa zic ca iubirea ne face umani... ca iubirea ne salveaza...
Vroiam sa spun ca nu stiu ce as face daca nu te-as iubi atat de mult...
Vroiam sa spun ca durerea merita fie si doar pentru amintirea unui zambet, a unei mangaieri, a unei priviri... (ca pana la urma doar atat am avut...)
Vroiam sa spun ca iubirea naste oameni noi... cei care iubesc nu vor mai fi la fel niciodata...
Vroiam sa spun ca daca nu te-as fi cunoscut nu as fi iubit cu adevarat...
Vroiam sa spun ca toate sacrificiile pe care le facem ne salveaza de la moartea vietii din noi... ca atat timp cat ramane durerea, inseamna ca inca mai iubim si cat timp iubim e bine...
Vroiam sa spun ca acum chiar simt cum mor: ingrozitor de incet... PREA incet azi... dar ca a
meritat fiecare lacrima... si ar mai merita inca un fluviu de ele si un ocean de durere pentru un singur zambet, o atingere... o nenorocita de clipa care sa ma ridice de sub pamant pt o perioada,
sa imi adune penele si sa le lipeasca inapoi... sa imi intind aripile din nou pt o secunda in care... as zbura, as crede in eternitate, in infinit, in Dumnezeu, in orice... in tot... Chiar daca dup’aia m-ar ucide din nou. Ce mai conteaza? Mai astern o moarte peste celelalte, mai fac un ocean in care se varsa un fluviu... mai umplu o lume de aripi frante si tacere a unei inimi candva vii...
Vroiam sa-ti zic cat de mult te iubesc inca...
Vroiam sa zic multe, dar nu au nici un rost. Asa ca... aleg sa TAC ca si inima mea. Tacem amandoua in mine ascultandu-ne ecourile din suflet.... Ecouri care inca te canta mai presus de orice tacere din mine, orice tacere din lume...
Eu.... vroiam doar sa facem schimb de batai de inima, nu sa le oprim pe amandoua...
Tu de ce taci?
19 iulie, 2007
Insomnii si outsomnii :)
Mai nou ma obsedeaza imaginea unui tip cu shtreangu la gat care zbiara din rasputeri “ceea ce faceti VOI e sinucidere, nu ce fac EU... Eu, imi bag pic... de fapt imi leg... de fapt... ma sufocati, ce dracu’! ...Ma sufocati si plec cu lantzishor de sfoara la gat. Marsh.”
Si moare. Cred ca eu sunt el.
Vi s-a intamplat vreodata sa va ciocniti nas in nas cu singuratatea in toiul noptiii? Partea aiurea e ca atunci cand iti dai in ea trebuie sa o accepti, sa o iei in brate… s-o consolezi (ca doar nu i-ai
facut cucui degeaba). Si stie sa faca pe victima foarte bine; atat de bine incat iti pare rau de ea si aproape ca ai tine-o langa tine toata noaptea, doar ca sa va tineti de urat. Eu una, as sta cu singuratatea ca sa nu fiu singura... dar... pana si ea m-a parasit. I-a trecut ameteala si m-a lasat. Am ramas doar eu si urma cucuiului ei la mine-n cap.
Perna ma inseala cu Fram, ursuletul meu de plus, sau viceversa. Dorm imbratisati.
(Fram e numele lui provizoriu... am decis sa nu aiba nume permanent momentan... nu cred ca e pregatit pt/demn de asta si in plus, ar fi prea plictisitor pt un ursulet; l-ar face si mai simplu decat e. Incerc sa il invat la multiple personalitati... poate-poate asa o sa isi construiasca el una singura, in timp... una care sa fie suma celor inventate de mine, una a lui... cea mai buna. Atunci isi va da si nume definitiv... Vreau sa ajunga “Fram cel constant”+ PS: recunosc ca nu am citit niciodata “Fram ursul polar” de Cezar Petrescu pentru ca mereu suna mai frumos povestita de altii)
Muzica se combina cu caldura. Danseaza impreuna.
Din toata camera, doar eu sunt singura.
M-as uita la poze, dar au tendinta sa doara, sa ma traga de lacrimi spre lumea lor.
Si iarasi il vad pe tampitu’ ala cu shtreangu. De data asta nu sunt eu. Cred ca esti tu. Si tu fugi. Uneori am impresia ca ne luam la intrecere, numai ca nu stiu cum dracu’ eu mereu fug in directia opusa, opusa oricui... Stii care e partea cea buna? Cea din oglinda o ia pe unde trebuie. De-atatea ori am privit-o incat deja pot spune c-am invatat oglinda “pe de rost”... dar ea tot nu vrea sa ma invete pe mine...
Ce liniste face noaptea din noi! Pe tine te reduce mereu la stadiul de vis neimplinit... al meu (hmm... cred ca de fapt Visul e tipu’ cu shtreangu’ la gat).
De cate ori te privesc iti zic zambind “esti ca o amintire veche... Amintirile vechi nu dor... Amintirile vechi sunt doar niste ecouri ale unor zile care nu mai striga in mine de mult prea mult timp ca sa le mai simt cum vibreaza pe culoarele sufletului....” dar stii si tu ca te mint.
Asa faceam noi: ne minteam, ca sa ramana adevarul intact, pur.
Si cu ce ne-am ales? L-am ocrotit prea mult, a crescut... si a fugit. Nu a intervenit cand aveam nevoie de el. I-a fost frica de fiecare data. Acum e prea tarziu sa se mai intoarca. Nu l-as mai aceepta. Daca l-as vedea, l-as strivi in picioare pana ar scrie pe el “minciuna” cu litere de-o talpa (talpa mea) alcatuite cu ajutorul gemetelor lui.
Mi-as dori sa aud macar un afurisit de tzantzar. Sa vad ca ii pasa cuiva daca mai curge sange prin mine sau nu, sa ma simt utila; sa stiu ca se simte cineva bine sugandu-mi sangele. In noaptea asta nu-s nici macar hrana pentru un suflet.
Deodata, tipul cu streangu’ se intoarce. Arunca sfoara la picioarele mele si-mi spune
“ce faci in noaptea asta papusha?”.
Incep sa rad. E simpatic si-atat de cunoscut!!! Ma bucur sa-l vad.
“Ai grija! Nimeni nu-mi spune papusha de doua ori si scapa cu viata...”
“Vrei sa ne jucam?”, ma intreaba privindu-si shtreangul.
“Depinde. Ai de gand sa ma sugrumi cu ala?”
“Stai linistita. Stii ca te iubesc. Hai, intinde mainile.”
M-am predat. M-a legat de maini. A inceput sa ma sarute peste tot. Era atat de bine! Cascam la fiecare sarut... ma innebunea... Sudoarea facea patinaj artistic pe pielea noastra... nu mai puteam!!! L-am privit in ochi. Acolo mi-am gasit intunericul si pacea mult ravnite. Am simtit cum ma patrunde incet, incet... si-am adormit instantaneu (ca lemnu’).
Acum stiu cine e tipu cu streangu’: SOMNUL.
Noapte buna (sa fie, sa fie... cu mult somn ;))) .
[ Un fel de P.S.:
Atentie 1: A NU Se confunda tipul cu shtreangul cu tipu' cu coasa. A NU se culca sub nici o forma
cu tipu' cu coasa.
Atentie 2 si 1/2: A NU Se uita: pana si latzeii zambesc prietenos ca sa ajunga unde trebuie. (nu stiu la ce
foloseste propozitia asta sau de cand am pretentia de la propozitiile mele sa fie utile,
dar... cred ca de pe la 2 ani si ceva)
Atentie 2: Cei care fac sex cu somnul sunt acuzati deseori de zoofilie si, in lipsa
contraceptivelor, pot da nastere, in vis, unor icre destul de negre si periculoase. E un risc pe care, daca vreti o noapte cu somn, trebuie sa vi-l asumati.
Atentie 3: Atat. Somn... ushor. :>]
Si moare. Cred ca eu sunt el.
Vi s-a intamplat vreodata sa va ciocniti nas in nas cu singuratatea in toiul noptiii? Partea aiurea e ca atunci cand iti dai in ea trebuie sa o accepti, sa o iei in brate… s-o consolezi (ca doar nu i-ai
facut cucui degeaba). Si stie sa faca pe victima foarte bine; atat de bine incat iti pare rau de ea si aproape ca ai tine-o langa tine toata noaptea, doar ca sa va tineti de urat. Eu una, as sta cu singuratatea ca sa nu fiu singura... dar... pana si ea m-a parasit. I-a trecut ameteala si m-a lasat. Am ramas doar eu si urma cucuiului ei la mine-n cap.
Perna ma inseala cu Fram, ursuletul meu de plus, sau viceversa. Dorm imbratisati.
(Fram e numele lui provizoriu... am decis sa nu aiba nume permanent momentan... nu cred ca e pregatit pt/demn de asta si in plus, ar fi prea plictisitor pt un ursulet; l-ar face si mai simplu decat e. Incerc sa il invat la multiple personalitati... poate-poate asa o sa isi construiasca el una singura, in timp... una care sa fie suma celor inventate de mine, una a lui... cea mai buna. Atunci isi va da si nume definitiv... Vreau sa ajunga “Fram cel constant”+ PS: recunosc ca nu am citit niciodata “Fram ursul polar” de Cezar Petrescu pentru ca mereu suna mai frumos povestita de altii)
Muzica se combina cu caldura. Danseaza impreuna.
Din toata camera, doar eu sunt singura.
M-as uita la poze, dar au tendinta sa doara, sa ma traga de lacrimi spre lumea lor.
Si iarasi il vad pe tampitu’ ala cu shtreangu. De data asta nu sunt eu. Cred ca esti tu. Si tu fugi. Uneori am impresia ca ne luam la intrecere, numai ca nu stiu cum dracu’ eu mereu fug in directia opusa, opusa oricui... Stii care e partea cea buna? Cea din oglinda o ia pe unde trebuie. De-atatea ori am privit-o incat deja pot spune c-am invatat oglinda “pe de rost”... dar ea tot nu vrea sa ma invete pe mine...
Ce liniste face noaptea din noi! Pe tine te reduce mereu la stadiul de vis neimplinit... al meu (hmm... cred ca de fapt Visul e tipu’ cu shtreangu’ la gat).
De cate ori te privesc iti zic zambind “esti ca o amintire veche... Amintirile vechi nu dor... Amintirile vechi sunt doar niste ecouri ale unor zile care nu mai striga in mine de mult prea mult timp ca sa le mai simt cum vibreaza pe culoarele sufletului....” dar stii si tu ca te mint.
Asa faceam noi: ne minteam, ca sa ramana adevarul intact, pur.
Si cu ce ne-am ales? L-am ocrotit prea mult, a crescut... si a fugit. Nu a intervenit cand aveam nevoie de el. I-a fost frica de fiecare data. Acum e prea tarziu sa se mai intoarca. Nu l-as mai aceepta. Daca l-as vedea, l-as strivi in picioare pana ar scrie pe el “minciuna” cu litere de-o talpa (talpa mea) alcatuite cu ajutorul gemetelor lui.
Mi-as dori sa aud macar un afurisit de tzantzar. Sa vad ca ii pasa cuiva daca mai curge sange prin mine sau nu, sa ma simt utila; sa stiu ca se simte cineva bine sugandu-mi sangele. In noaptea asta nu-s nici macar hrana pentru un suflet.
Deodata, tipul cu streangu’ se intoarce. Arunca sfoara la picioarele mele si-mi spune
“ce faci in noaptea asta papusha?”.
Incep sa rad. E simpatic si-atat de cunoscut!!! Ma bucur sa-l vad.
“Ai grija! Nimeni nu-mi spune papusha de doua ori si scapa cu viata...”
“Vrei sa ne jucam?”, ma intreaba privindu-si shtreangul.
“Depinde. Ai de gand sa ma sugrumi cu ala?”
“Stai linistita. Stii ca te iubesc. Hai, intinde mainile.”
M-am predat. M-a legat de maini. A inceput sa ma sarute peste tot. Era atat de bine! Cascam la fiecare sarut... ma innebunea... Sudoarea facea patinaj artistic pe pielea noastra... nu mai puteam!!! L-am privit in ochi. Acolo mi-am gasit intunericul si pacea mult ravnite. Am simtit cum ma patrunde incet, incet... si-am adormit instantaneu (ca lemnu’).
Acum stiu cine e tipu cu streangu’: SOMNUL.
Noapte buna (sa fie, sa fie... cu mult somn ;))) .
[ Un fel de P.S.:
Atentie 1: A NU Se confunda tipul cu shtreangul cu tipu' cu coasa. A NU se culca sub nici o forma
cu tipu' cu coasa.
Atentie 2 si 1/2: A NU Se uita: pana si latzeii zambesc prietenos ca sa ajunga unde trebuie. (nu stiu la ce
foloseste propozitia asta sau de cand am pretentia de la propozitiile mele sa fie utile,
dar... cred ca de pe la 2 ani si ceva)
Atentie 2: Cei care fac sex cu somnul sunt acuzati deseori de zoofilie si, in lipsa
contraceptivelor, pot da nastere, in vis, unor icre destul de negre si periculoase. E un risc pe care, daca vreti o noapte cu somn, trebuie sa vi-l asumati.
Atentie 3: Atat. Somn... ushor. :>]
15 iulie, 2007
revelatii...
M-am intors de la Geoagiu si am senzatia ca m-am intors dintr-un loc indepartat din mine... Mi-am gasit in sfarsit oglinda care stie sa priveasca pe dinauntru si curajul sa ma uit in ea putin cate putin (sau poate doar putin).
Am ajuns acasa dupa o “pauza” (un fel de ruptura/”gaura neagra a vietii”) de cateva zile... Aproape ca mi-a venit sa pup pamantul in drumul de la gara pana la poarta (dar n-am facut-o pt ca era murdar). Va trebui sa ma obisnuiesc din nou cu oamenii, computerul, internetul (ok, cu oamenii n-o sa ma obisnuiesc niciodata... wtf?!) etc & s.a.m.d. (asta ca sa nu pun punct pt ca nu am chef sa ma opresc acum, totul pare infinit si imi place)
Partea buna e ca am avut timp sa ma gandesc la viata zilele astea. Partea proasta e ca m-am uitat prea mult la TV si nu am prea trait-o.
Am ajuns la concluzia ca fericirea e senzatia pe care o ai cand faci dragoste cu viata, cand o traiesti, o accepti... I te daruiesti, lasand-o sa iti daruiasca si ea tie. Fericirea e un fel de orgasm pe care ti-l ofera viata daca accepti sa faci dragoste cu ea.
Tristetea e ceea ce simti cand refuzi sa primesti viata in tine si te f*** pe la spate fara sa vrei. Contactul (ca sa nu zic sexul) cu viata e inevitabil (cat timp traiesti cel putin... mai departe nu stiu inca, dar promit sa aflu peste 100 de ani)... Dupa cum ziceam, contactul cu viata e inevitabil pentru ca “viata e o curva” si... asta o cam face sa fie mereu in “calduri” (faptul ca afara sunt 30 si ceva de grade nu prea conteaza). Nu ai cum sa o eviti, oricat de mult te-ai feri. Te va hartui mereu, daca nu preiei tu initiativa (adica daca nu iti iei sufletul in dinti, iti deschizi bratele, iti pui cel mai frumos zambet pe care-l ai si incepi sa... traiesti).
Am invatat multe. Foarte multe. Stiu ca probabil suna stupid si aiurea... dar am invatat si sa nu imi pese cum “suna".
Mi s-au intamplat multe lucruri in perioada asta si stand sa analizez am realizat ca toate au fost provocate de mine (hei, se pare ca nu degeaba i se zice “viata MEA”). Suisuri, coborasuri, cazaturi (soldate cu fracturi severe de inima)... Eu le-am provocat, eu le-am indurat... si tot eu am invatat din ele (ca sa vezi ce chestie! :).
Acum zambesc mai des, uit si mai repede (desi imi amintesc mereu) si iubesc tot timpul (l-am rugat pe Cupidon sa traga in sus... sageata a explodat in sute de sageti mai mici, care s-au imprastiat peste tot ca niste artificii).
Stiu ca nu poti cuceri lumea cu un zambet... dar te poti lasa cucerit de lume zambind.
Nu cred ca are rost sa stam si sa definim ce e “nimic” si ce e “prea mult”... Hai sa nu conteze azi. Hai sa fim necugetati in timp ce gandim, sa fim nemasurati chiar si imediat dupa ce ne masuram... Sa fim nesatui desi ne-am saturat de-atatea ori :)
Hai sa uitam de inimi frante, de vise neimplinite... Hai sa dam totul la o parte. E cald. Hai sa avem o noapte eterna si de vis (indiferent de cat timp va dura eternitatea ei)... doar noi, goi.. fara nimic in afara de piele, carne si oase. Hai sa fim usori ca penele de porumbel alb cu iz de inger! Hai sa o facem zilnic... zicandu-ne ca vom fi fericiti “doar azi”, ca sa para mai gustoasa bucuria... Hai... sa visam chiar daca nu dormim si sa nu ne mai temem, desi aparent avem motive destule :)
Nu te-ai intrebat niciodata de ce noaptea pare totul perfect? Vii cu mine la un ceai? Cate lingurite de zambet sa-ti pun? :P (= intrebari pe care as dori sa le adresez oricui, aproape oricand...)
P.S.: Vreau sa merg la picnic intr-o zi doar cu soare galben, cer albastru si iarba verde. Fara insecte. Voi ce va doriti azi? :P
Am ajuns acasa dupa o “pauza” (un fel de ruptura/”gaura neagra a vietii”) de cateva zile... Aproape ca mi-a venit sa pup pamantul in drumul de la gara pana la poarta (dar n-am facut-o pt ca era murdar). Va trebui sa ma obisnuiesc din nou cu oamenii, computerul, internetul (ok, cu oamenii n-o sa ma obisnuiesc niciodata... wtf?!) etc & s.a.m.d. (asta ca sa nu pun punct pt ca nu am chef sa ma opresc acum, totul pare infinit si imi place)
Partea buna e ca am avut timp sa ma gandesc la viata zilele astea. Partea proasta e ca m-am uitat prea mult la TV si nu am prea trait-o.
Am ajuns la concluzia ca fericirea e senzatia pe care o ai cand faci dragoste cu viata, cand o traiesti, o accepti... I te daruiesti, lasand-o sa iti daruiasca si ea tie. Fericirea e un fel de orgasm pe care ti-l ofera viata daca accepti sa faci dragoste cu ea.
Tristetea e ceea ce simti cand refuzi sa primesti viata in tine si te f*** pe la spate fara sa vrei. Contactul (ca sa nu zic sexul) cu viata e inevitabil (cat timp traiesti cel putin... mai departe nu stiu inca, dar promit sa aflu peste 100 de ani)... Dupa cum ziceam, contactul cu viata e inevitabil pentru ca “viata e o curva” si... asta o cam face sa fie mereu in “calduri” (faptul ca afara sunt 30 si ceva de grade nu prea conteaza). Nu ai cum sa o eviti, oricat de mult te-ai feri. Te va hartui mereu, daca nu preiei tu initiativa (adica daca nu iti iei sufletul in dinti, iti deschizi bratele, iti pui cel mai frumos zambet pe care-l ai si incepi sa... traiesti).
Am invatat multe. Foarte multe. Stiu ca probabil suna stupid si aiurea... dar am invatat si sa nu imi pese cum “suna".
Mi s-au intamplat multe lucruri in perioada asta si stand sa analizez am realizat ca toate au fost provocate de mine (hei, se pare ca nu degeaba i se zice “viata MEA”). Suisuri, coborasuri, cazaturi (soldate cu fracturi severe de inima)... Eu le-am provocat, eu le-am indurat... si tot eu am invatat din ele (ca sa vezi ce chestie! :).
Acum zambesc mai des, uit si mai repede (desi imi amintesc mereu) si iubesc tot timpul (l-am rugat pe Cupidon sa traga in sus... sageata a explodat in sute de sageti mai mici, care s-au imprastiat peste tot ca niste artificii).
Stiu ca nu poti cuceri lumea cu un zambet... dar te poti lasa cucerit de lume zambind.
Nu cred ca are rost sa stam si sa definim ce e “nimic” si ce e “prea mult”... Hai sa nu conteze azi. Hai sa fim necugetati in timp ce gandim, sa fim nemasurati chiar si imediat dupa ce ne masuram... Sa fim nesatui desi ne-am saturat de-atatea ori :)
Hai sa uitam de inimi frante, de vise neimplinite... Hai sa dam totul la o parte. E cald. Hai sa avem o noapte eterna si de vis (indiferent de cat timp va dura eternitatea ei)... doar noi, goi.. fara nimic in afara de piele, carne si oase. Hai sa fim usori ca penele de porumbel alb cu iz de inger! Hai sa o facem zilnic... zicandu-ne ca vom fi fericiti “doar azi”, ca sa para mai gustoasa bucuria... Hai... sa visam chiar daca nu dormim si sa nu ne mai temem, desi aparent avem motive destule :)
Nu te-ai intrebat niciodata de ce noaptea pare totul perfect? Vii cu mine la un ceai? Cate lingurite de zambet sa-ti pun? :P (= intrebari pe care as dori sa le adresez oricui, aproape oricand...)
P.S.: Vreau sa merg la picnic intr-o zi doar cu soare galben, cer albastru si iarba verde. Fara insecte. Voi ce va doriti azi? :P
09 iulie, 2007
primul nostru contact... :>
Am constatat din nou ca e... azi (si chestia asta se repeta in mod obsesiv, ceea ce e oarecum bine).
Inainte de a incepe mi-am pus cateva intrebari de genul "ar trebui sa scriu ceva inteligent?","ar trebui sa ma adresez cu "bah" & "mah" ca sa dau impresia de apropiere "sufleteasca" si directitudine?", "ar trebui sa scriu cu Comic Sans Ms ca sa para mai amuzant ce am de zis?"
s.a.m.d., dar... totul a prins contur cand intrebarea "cui ii pasa?" s-a asternut peste ele,
strivindu-le in hohote de ras cu fundul ei imens (da, "cui ii pasa?" e o "ea", in caz ca nu stiati).
Tinand cont de faptul ca e prima data cand "ne atingem" (sau sper eu ca ne atingem, macar asa.. putin)... voi incerca sa fiu mai delicata si nu va voi spune cat de mult ma scarbeste prostia, oamenii care nu au ce face cu viata lor si se gandesc sa o imprastie pe bloguri (ups? :))) etc. Nu. Nu azi. Azi nu ne revoltam impotriva universului (e prea cald, ce dracu'!). Azi facem cunostinta. Eu = I.O. = Oana. (Prietenii si familia imi spun Oana, in buletin scrie tot Oana... Maica-mea uneori, mai rar desigur, ma striga "Fa-Ti Curat Pe Birou", "Du Farfuria Aia Din Camera" si altele pe care eu le consider nume de alint... si taica-miu "Ai Udat In Gradina?" etc., dar... deja devenim prea "personali" si nu imi place... e prea cald ca sa ne apropiem atat de mult)
Asa... acum sa revenim la mine (EU, EU, EU... cea total lipsita de egocentrism si narcisism)
Scopul pt care scriu blogu' fara titlu e... pura curiozitate - nu neaparat feminina - (desi sexul meu o accentueaza si mai mult... pe ea, curiozitatea). Vreau sa vad cine (ma) citeste, cui ii pasa (in caz ca ii pasa cuiva) de orice alt suflet care are (sau n-are, da' o face oricum) ceva de zis... Problema e ca supradoza mea de optimism datorata celor 14 ore de somn ma face sa cred ca iegzista si de-astia carora le pasa... Stiu ca n-o sa-mi treaca starea de visare nici macar atunci cand o sa ma inec in propria-mi realitate (been there, done that).
Maine plec, ca deh... e vacanta si cica asta se face in perioada asta. Dar oriunde-as fi, Internetul va fi mereu cu mine in suflet, la fel ca si acest blog (ups, era sa scriu "bleg"),
fructul iubirii pasionale (nebune de-a dreptul... si stangul) dintre mine si... Internet, modem, computer, tastatura si altele (nu, nu e ceea ce credeti... + Chiar! Ce credeti?).
Voi incerca sa mai scriu si maine... inainte si dupa drum.
Pana atunci, mestec guma, fac baloane (nu, nu de sapun... desi imi plac si alea; mi se par oarecum romantice), visez si ascult muzica.
Incantata de cunostiinta. :) (sper)
Pe... data viitoare. B'bye calduros (cu caldura de-afara, nu de la mine).
Inainte de a incepe mi-am pus cateva intrebari de genul "ar trebui sa scriu ceva inteligent?","ar trebui sa ma adresez cu "bah" & "mah" ca sa dau impresia de apropiere "sufleteasca" si directitudine?", "ar trebui sa scriu cu Comic Sans Ms ca sa para mai amuzant ce am de zis?"
s.a.m.d., dar... totul a prins contur cand intrebarea "cui ii pasa?" s-a asternut peste ele,
strivindu-le in hohote de ras cu fundul ei imens (da, "cui ii pasa?" e o "ea", in caz ca nu stiati).
Tinand cont de faptul ca e prima data cand "ne atingem" (sau sper eu ca ne atingem, macar asa.. putin)... voi incerca sa fiu mai delicata si nu va voi spune cat de mult ma scarbeste prostia, oamenii care nu au ce face cu viata lor si se gandesc sa o imprastie pe bloguri (ups? :))) etc. Nu. Nu azi. Azi nu ne revoltam impotriva universului (e prea cald, ce dracu'!). Azi facem cunostinta. Eu = I.O. = Oana. (Prietenii si familia imi spun Oana, in buletin scrie tot Oana... Maica-mea uneori, mai rar desigur, ma striga "Fa-Ti Curat Pe Birou", "Du Farfuria Aia Din Camera" si altele pe care eu le consider nume de alint... si taica-miu "Ai Udat In Gradina?" etc., dar... deja devenim prea "personali" si nu imi place... e prea cald ca sa ne apropiem atat de mult)
Asa... acum sa revenim la mine (EU, EU, EU... cea total lipsita de egocentrism si narcisism)
Scopul pt care scriu blogu' fara titlu e... pura curiozitate - nu neaparat feminina - (desi sexul meu o accentueaza si mai mult... pe ea, curiozitatea). Vreau sa vad cine (ma) citeste, cui ii pasa (in caz ca ii pasa cuiva) de orice alt suflet care are (sau n-are, da' o face oricum) ceva de zis... Problema e ca supradoza mea de optimism datorata celor 14 ore de somn ma face sa cred ca iegzista si de-astia carora le pasa... Stiu ca n-o sa-mi treaca starea de visare nici macar atunci cand o sa ma inec in propria-mi realitate (been there, done that).
Maine plec, ca deh... e vacanta si cica asta se face in perioada asta. Dar oriunde-as fi, Internetul va fi mereu cu mine in suflet, la fel ca si acest blog (ups, era sa scriu "bleg"),
fructul iubirii pasionale (nebune de-a dreptul... si stangul) dintre mine si... Internet, modem, computer, tastatura si altele (nu, nu e ceea ce credeti... + Chiar! Ce credeti?).
Voi incerca sa mai scriu si maine... inainte si dupa drum.
Pana atunci, mestec guma, fac baloane (nu, nu de sapun... desi imi plac si alea; mi se par oarecum romantice), visez si ascult muzica.
Incantata de cunostiinta. :) (sper)
Pe... data viitoare. B'bye calduros (cu caldura de-afara, nu de la mine).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)