revelatii...

M-am intors de la Geoagiu si am senzatia ca m-am intors dintr-un loc indepartat din mine... Mi-am gasit in sfarsit oglinda care stie sa priveasca pe dinauntru si curajul sa ma uit in ea putin cate putin (sau poate doar putin).

Am ajuns acasa dupa o “pauza” (un fel de ruptura/”gaura neagra a vietii”) de cateva zile... Aproape ca mi-a venit sa pup pamantul in drumul de la gara pana la poarta (dar n-am facut-o pt ca era murdar). Va trebui sa ma obisnuiesc din nou cu oamenii, computerul, internetul (ok, cu oamenii n-o sa ma obisnuiesc niciodata... wtf?!) etc & s.a.m.d. (asta ca sa nu pun punct pt ca nu am chef sa ma opresc acum, totul pare infinit si imi place)

Partea buna e ca am avut timp sa ma gandesc la viata zilele astea. Partea proasta e ca m-am uitat prea mult la TV si nu am prea trait-o.

Am ajuns la concluzia ca fericirea e senzatia pe care o ai cand faci dragoste cu viata, cand o traiesti, o accepti... I te daruiesti, lasand-o sa iti daruiasca si ea tie. Fericirea e un fel de orgasm pe care ti-l ofera viata daca accepti sa faci dragoste cu ea.
Tristetea e ceea ce simti cand refuzi sa primesti viata in tine si te f*** pe la spate fara sa vrei. Contactul (ca sa nu zic sexul) cu viata e inevitabil (cat timp traiesti cel putin... mai departe nu stiu inca, dar promit sa aflu peste 100 de ani)... Dupa cum ziceam, contactul cu viata e inevitabil pentru ca “viata e o curva” si... asta o cam face sa fie mereu in “calduri” (faptul ca afara sunt 30 si ceva de grade nu prea conteaza). Nu ai cum sa o eviti, oricat de mult te-ai feri. Te va hartui mereu, daca nu preiei tu initiativa (adica daca nu iti iei sufletul in dinti, iti deschizi bratele, iti pui cel mai frumos zambet pe care-l ai si incepi sa... traiesti).

Am invatat multe. Foarte multe. Stiu ca probabil suna stupid si aiurea... dar am invatat si sa nu imi pese cum “suna".
Mi s-au intamplat multe lucruri in perioada asta si stand sa analizez am realizat ca toate au fost provocate de mine (hei, se pare ca nu degeaba i se zice “viata MEA”). Suisuri, coborasuri, cazaturi (soldate cu fracturi severe de inima)... Eu le-am provocat, eu le-am indurat... si tot eu am invatat din ele (ca sa vezi ce chestie! :).
Acum zambesc mai des, uit si mai repede (desi imi amintesc mereu) si iubesc tot timpul (l-am rugat pe Cupidon sa traga in sus... sageata a explodat in sute de sageti mai mici, care s-au imprastiat peste tot ca niste artificii).

Stiu ca nu poti cuceri lumea cu un zambet... dar te poti lasa cucerit de lume zambind.
Nu cred ca are rost sa stam si sa definim ce e “nimic” si ce e “prea mult”... Hai sa nu conteze azi. Hai sa fim necugetati in timp ce gandim, sa fim nemasurati chiar si imediat dupa ce ne masuram... Sa fim nesatui desi ne-am saturat de-atatea ori :)
Hai sa uitam de inimi frante, de vise neimplinite... Hai sa dam totul la o parte. E cald. Hai sa avem o noapte eterna si de vis (indiferent de cat timp va dura eternitatea ei)... doar noi, goi.. fara nimic in afara de piele, carne si oase. Hai sa fim usori ca penele de porumbel alb cu iz de inger! Hai sa o facem zilnic... zicandu-ne ca vom fi fericiti “doar azi”, ca sa para mai gustoasa bucuria... Hai... sa visam chiar daca nu dormim si sa nu ne mai temem, desi aparent avem motive destule :)

Nu te-ai intrebat niciodata de ce noaptea pare totul perfect? Vii cu mine la un ceai? Cate lingurite de zambet sa-ti pun? :P (= intrebari pe care as dori sa le adresez oricui, aproape oricand...)

P.S.: Vreau sa merg la picnic intr-o zi doar cu soare galben, cer albastru si iarba verde. Fara insecte. Voi ce va doriti azi? :P